
Ortigia, perla Siracusei, Sicilia | #de văzut în Sicilia
Într-un noiembrie trist și friguros am văzut pe Facebook o imagine cu o femeie îmbrăcată în alb, mergând spre mare, învăluită în soare. M-a uluit acea frumusețe și mi-am dorit pe loc să ajung acolo. Câteva luni mai târziu, când am ajuns în sfârșit în Siracusa, am găsit-o fără soare, dar la fel de pitorească pe cât mi-am imaginat-o: mare verzuie, clădiri vechi, oameni boemi.
Cum ajungi în Siracusa din Catania?
Primul tren din Catania spre Siracusa pleacă la 06:06, iar ultimul din Siracusa spre Catania la 19:30. Peisajele sunt dezolante, deci profită de ocazie să tragi un pui de somn timp de o oră – o oră şi jumătate. Un bilet costă 6,90 euro/persoană/dus. Poți să alegi și varianta autobuz, la Interbus vei găsi curse de la 6:15 până seara, la 20:30. În cazul autobuzului, vei plăti mai puțin, mai ales dacă vei cumpăra un bilet dus-întors, respectiv 6,20 euro/dus, 9,60 euro/dus-întors. De asemenea, compania AST are trasee din Catania spre Siracusa . Eu am ales varianta tren, în Italia mi-e întotdeauna mult mai la îndemână să călătoresc cu trenul, ceea ce vă sfătuiesc și pe voi.
De parcă n-ar fi fost suficient peisajul dezolant de pe drum, odată ajunși în gara din Siracusa de pe Via Crispi, am avut senzația că am greșit destinația, că am coborât din greșeală într-o altă stație. Miros foarte urât, mizerie, o atmosferă extrem de neprietenoasă. M-a luat pe nepregătite pentru că aveam în minte o imagine complet diferită, cea a unei Siracuse împodobită cu toți cei peste 2 700 de ani de istorie, cultură și arhitectură. N-am avut încotro și am pornit la pas spre centrul Siracusei, oraș care nu părea să aibă foarte multe de oferit. Autogara e chiar vizavi de gară, ambele fiind la 20 de minute de mers pe jos de centrul orașului.
Despre Siracusa se știe că este orașul care l-a dat pe Arhimede, considerat unul dintre cei mai mari matematicieni ai tuturor timpurilor, născut în anul 287 î.Hr., în timp ce Siracusa era o colonie grecească. Orașul fondat de grecii din Corint și Tenea a fost unul dintre cele mai bogate și a jucat un rol extrem important în zona mediteraneană până când Palermo i-a luat locul și a devenit capitala Siciliei.
Cicero a numit Siracusa „the greatest Greek city and the most beautiful of them all”. Astăzi, Siracusa este inclusă în patrimoniul Unesco pentru bogăția ei culturală și arhitecturală, alături de perla Siracusei, Insula Ortigia, centrul vechi al orașului.
De neratat în Siracusa, Sicilia:
1. Parcul arheologic Neapolis, unde veți putea vizita cele două teatre, grec și roman:
- Teatro Greco – construit în sec. 5 î.Hr., a fost lărgit și modificat de mai multe ori, iar astăzi este încă funcțional. Alături de Teatro Greco din Taormina, este unul dintre cele mai mari și mai frumoase teatre sculptate în piatră de către greci și modificat de romani.
- Nu ratați Latomia del Paradiso, Orecchio de Dioniso și Grotta dei Cordari.
- Anfiteatro Romano – construit în secolele 1-3 d.Hr., a fost folosit inițial pentru luptele gladiatorilor. Astăzi, la fel ca Teatro Greco, oferă spectacole în aer liber.
2. Museo Archeologico Regionale ‘Paolo Orsi’
3. Santuario della Madonna delle Lacrime.
4. Basilica di Santa Lucia.
Cum ajungi pe Insula Ortigia?
Două poduri despart Siracusa de Insula Ortigia: Ponte Umbertino, în continuarea Corso Umberto I și Ponte Santa Lucia, în continuarea Via Malta.
De vizitat pe Insula Ortigia, Sicilia:
1. Tempio di Apollo – datează din sec. 6, însă abia în 1930 rămășițele au fost scoase la suprafață.
2.Duomo – atât catedrala, cât și piazza sunt absolut superbe! În interiorul catedralei veți putea admira vechile coloane dorice ale templului grec. Beți o cafea, mâncați o înghetață, așezați-vă pe treptele catedralei…și savurați momentul. Nicio cameră foto, indiferent de numărul de megapixeli, nu va putea surprinde cu adevărat frumusețea arhitecturală a catedralei și a pieței care o înconjoară. E fără margini!
3. Castello Maniace – noi n-am putut să îl vizităm pentru că era închis, dar cred că priveliștea trebuie să fie extraordinară!
4. Fonte Aretusa și Piazza Archimede.
Mai jos, câteva fotografii din frumoasa Siracusa:
Spor la haihuială,
Cristina


3 Comments
Pingback:
Pingback:
Pingback: