Turist în Cipru – impresii din Nicosia

Ne-am dus în Nicosia fără plan de vacanță și topul obiectivelor turistice de neratat în buzunar, ci cu ochii cât cepele și inima gata să înregistreze fiecare emoție. Știam încă dinainte să plecăm în Cipru faptul că Nicosia a rămas singura capitală divizată din lume, citisem despre granița din mijlocul străzii Ledra, eram la curent cu răceala relațiilor dintre Ciprul de Nord (sau provincia ocupată, așa cum o numesc ciprioții din sud) și Ciprul de Sud, însă eram curioși să vedem ce o să găsim la fața locului.

Așadar, ne-am rupt de grupul cu care venisem în Cipru, ratând încă o zi de relaxare pe plaja Nissi Beach și dis-de-dimineață am luat un autobuz din Larnaca spre Nicosia. Două ore mai târziu, cu un bilet de 5 euro/persoană în mână coboram dintr-un autobuz modern în centrul Nicosiei. Deși stația de autobuz este foarte aproape de strada Ledra, noi însă am pornit la pas, fără țintă precisă și primul obiectiv turistic de care ne-am bucurat a fost Muzeul de motociclete clasice. Cum Gabi este pasionat de motociclete, nu puteam rata să dăm o tură pentru a vedea cea mai veche motocicletă din Europa – din 1914, așa cum ne-a informat ghidul de la muzeu (am descoperit o lună mai târziu una și mai veche în Milano). Tot ghidul de la muzeu ne-a povestit despre anul 1974, atunci când armata turcă a invadat Ciprul de Nord pentru a proteja minoritatea turcă de încercarea ciprioților greci de a alipi Ciprul Greciei. Și-au proclamat independența în 1975, recunoscută doar de Turcia până în zilele noastre. Ciprioții din sud vorbesc și astăzi cu durere despre acest episod care a mutat locuitorii din nord în sud și a divizat insula, lăsând în urmă ultima capitală divizată din lume, Nicosia (Lefkosia în Sud și Lefkosa în Nord).

Astăzi, a rămas o zonă demilitarizată și pașnică, păzită de soldați ONU, iar cei 3 km de „linie verde” separă două lumi: o țară membră a Uniunii Europene și o enclavă recunoscută doar de Turcia. După ce ne-am plimbat de-a lungul graniței, curioși să vedem dincolo de butoaiele verzi și sacii de nisip păziți de soldați relaxați, ne-am făcut curaj și am mers la punctul de control pentru a ne putea continua plimbarea pe cealaltă jumătate a străzii Ledra. Înainte să mergem în Cipru, am citit despre “viza” necesară pentru a trece în Ciprul de Nord, despre faptul că trecerea era complicată și riguroasă acum câțiva ani, însă în 2017 lucrurile s-au relaxat destul de mult. Toată operațiunea a durat câteva secunde, suficiente pentru a le arăta un act de identitate și pentru a primi o hârtie ștampilată în schimb.

Și hop, eram déjà de partea cealaltă a butoaielor verzi.

Cealaltă jumătate a străzii Ledra, din Nicosia turcească, ne-a întâmpinat cu forfotă și bazar. Haine de firmă, ceasuri, eșarfe, încălțăminte, suveniruri…toate replicate cu migală și nu prea. Am trecut rapid de bazar, dar mesajele adăpostite de ziduri au rămas cu noi până azi. Ne-am oprit tocmai la Moscheea Selimiye, o fostă catedrală catolică transformată în moschee, astăzi cea mai veche și cea mai mare clădire gotică încă existentă în Cipru (construcția ei a început în 1209 și a fost finalizată în 1326). Înaltă, impunătoare și rece, moscheea Selimiye mi-a părut doar o catedrală fără dumnezeu și cu mochetă. Mai curios de atât e felul în care funcționează mintea noastră, căci deși știam faptul că această clădire este un edificiu musulman de câteva sute de ani (din 1570 când a fost transformată în moschee), amintirea mai veche, adânc întipărită în minte, a ieșit învingătoare. Astfel, deși în picioarele goale și cu trupul complet acoperit, mi-a fost imposibil să simt greutatea momentului. Am profitat însă de dărnicia cu care turcii lasă non-musulmanii să le viziteze moscheele și m-am bucurat de posibilitatea de a intra pentru câteva minute în cultura unui alt popor.

De la moschee, ne-am pierdut aiurea pe străzile prăfuite și sărăcăcioase, admirând femeile îmbrăcate în burka, clădirile vechi și dărăpănate, zecile de tufe de flori ciclamen și cafenelele drăguțe. Bineînțeles că în rătăcirea asta aparentă, nu am uitat să vizităm Buyuk Han. Construit în 1572 de către otomani, Buyuk Han a fost pe rând han pentru călătorii din Anatolia și Cipru, închisoare, hostel, iar astăzi funcționează ca un centru de artă, unde vei găsi ateliere de lucru, galerii, magazine de suveniruri și cafenele. În cele 68 de camere dispuse pe două etaje vei avea ocazia să faci cunoștință cu istoria și cultura cipriotă de origine turcă din ultimii 500 de ani. E o experiență pe care ți-o recomand cu drag căci Buyuk Han este poarta spre o altă lume: una pașnică și cu aerul de odinioară.

De la Buyuk Han am plecat spre Bandabulya, bazarul lor unde ciprioții turci își fac cumpărăturile obișunuite sau piața noastră cu fructe, legume și haine. Am făcut un tur, am cumpărat fructe și nu prea ne-am tocmit pentru că nu e stilul nostru, deși admit că ar fi fost o experiență tare interesantă. În schimb, cred că am fost fix acei turiști pe care îi iubesc turcii: cei care plătesc primul preț, fără să negocieze.

Ne-a întristat puțin sărăcia pe care am găsit-o în această jumătate de Nicosie, însă am auzit multe fraze cu semne de exclamare la sfârșit despre frumusețea plajelor și locurilor din Ciprul de Nord și ne-ar plăcea tare mult să mai dăm o tură. Ce știm sigur este că am gustat doar o feliuță mică-mică din Ciprul de Nord și că vom reveni negreșit.

Ne-am întors în cealaltă jumătate de Nicosie cât ai zice hop, în și mai puține secunde decât ne-au fost necesare la dus.

Pe frumoasa stradă pietonală Ledra, cu magazine europene și umbrele colorate, am mâncat un gyros gustos și ieftin ca-n Grecia. Bineînțeles că înainte de a pleca spre Larnaca, am mai dat o tură să vedem zidurile ciuruite de gloanțe și zidurile venețiene, soldații stând de vorbă și soldații privind fix turiștii curioși, butoaiele verzi, sacii de nisip, barul Spitfire prins între două țări și rămas în paragină și Catedrala Catolică Sf. Cruce aflată pe teritoriu turc, dar cedată ciprioților greci. N-am ratat nici biserica Panagia Phaneromeni, construită în 1872. N-am putut să intrăm căci era închis, însă ne-am bucurat de liniște și de pisicile cipriote în Faneromeni Square.

Înainte să plecăm spre autobuz, pe la ora 17, din țara vechină, am auzit chemarea musulmanilor la rugăciune și n-am putut să nu ne întrebăm oare cum pot conviețui două lumi atât de diferite la distanță de un gard din butoaie verzi și saci de nisip?

Dacă tot ai rezistat până la final, te recompensăm cu fotografii care, deși nu pot surpinde atmosfera cipriotă, îți pot transfera dorința de a descoperi Nicosia în carne și oase.

Enjoy! 🙂