De ce să nu ratezi vulcanul Teide din Tenerife (3718 m)?

Dragilor,

M-am cocoțat pe un șezlong aflat pe o plajă artificială, în mijlocul parcului acvatic Siam Park, mi-am pus laptopul în brațe cu scopul de a vă scrie despre atracțiile parcului, însă cum am în minte o singură experiență din ultimele zile, am decis să schimb titlul și subiectul articolului și să îmi canalizez energiile către momentul în care am urcat pe vulcanul Teide și am simțit sub picioare Pico del Teide, vârful vulcanului de 3718 m care domină fiecare colțișor al insulei Tenerife.

Câteva cuvinte despre vulcanul Teide:

Ce să vă spun despre vulcanul Teide? Că ascensiunea pe Teide e o experiență de neratat odată ajunși pe pământ canarian, pur și simplu.

Dacă vă interesează cifrele, trebuie să știți că Teide este cel mai înalt vârf din Insulele Canare și din Spania și al treilea vulcan din lume ca înălțime și masă, după Mauna Loa și Mauna Kea din Hawaii. Istoria lui începe acum 170 000 de ani când formațiunea știută de noi astăzi a luat naștere în urma prăbuşirii fostului edificiu vulcanic. Există și o legendă frumoasă despre un rege al răului (Guayota) care trăia în interiorul vulcanului (iadul) și care îl răpește pe Zeul Magec (zeul soarelui și luminii) și-l închide în vulcan. Dar totul e bine când se termină cu bine căci Achamán, zeul suprem al aborigenilor din Insulele Canare, îl învinge pe Guayota, îl salvează pe Magec și închide vulcanul adăugând ultimul crater al vulcanului, așa cum îl vedem astăzi.

Un alt detaliu important e faptul că Parcul Național Teide face parte din patrimoniul UNESCO din anul 2007 şi e descris ca fiind: “one of the richest and most diverse assemblages of volcanic landscapes and spectacular natural values in the whole world…”.

Sursă: https://www.volcanoteide.com/en/national_park.

Cum m-am pregătit pentru Teide:

Adevărul e că aventura pe Teide a început cu mult înainte de a ajunge aici, adică undeva pe la începutul anului, în momentul în care am cumpărat biletele de avion spre Tenerife și am început să fac valuri pe internet în căutare de informații. Astfel, am aflat (și dau mai departe bucuroasă) că e nevoie de un permis special pentru a putea urca până în vârf, altfel rămâi doar cu privitul de la 3555 m, atât cât te urcă telecabina. Ce trebuie să mai știți e faptul că permisul e valabil doar în ziua respectivă, în intervalul orar ales. Permisul l-am obținut din două mișcări, aici: permis Teide.

Cu permisul și pașapoartele în buzunar, luni, 18 decembrie, am plecat dis-de-dimineață spre baza vulcanului, însoțiți de un soare strălucitor revărsat pe un cer senin-senin. De altfel, şi soarele şi seninătatea cerului sunt două ingrediente esențiale pentru o „cocoțeală” reușită pe Teide. La dus, am ales drumul din Callao Salvaje (locul unde ne-am cazat) spre Los Gigantes – Santiago del Teide – Pico del Teide, iar la întoarcere am mers prin Vilaflor – Adeje – Los Cristianos pentru a vedea ambele variante de drum. Recunosc că mi-au plăcut amândouă, deși la dus drumul este pitoresc de la un capăt la celălalt, în timp ce la întoarcere, ne-am bucurat de pădurile de pini doar pe o porțiune. Infrastructura, în schimb, este impecabilă, drumurile sunt noi, marcate corespunzător, păzite de parapeți, cu atât mai mult cu cât orice drum e o înșiruire grăbită de curbe îndrăznețe.

Drumul șerpuit prin pădure până la baza vulcanului și mai apoi porțiunea de drum până la 2500 m, la baza telecabinei, cu vulcanul în față și roci în toate tonurile de roșu, m-au lăsat pur și simplu fără cuvinte. Îi tot spuneam lui Gabi că fac poze și filmulețe încontinuu că să înghesui în imagini cât mai mult din frumusețea aia nemaivăzută, însă parcă nicio fotografie nu reușește să redea măcar 1% din ceea ce cuprind cu ochii. Gabi, ce mă fac?! Nimic, stai liniștită și admiră frumusețea!

Dar cum să surprindă un biet telefon o înșiruire de roci vulcanice roșiatice turnate de natură în forme neregulate, aruncate în dreapta și în stânga și scăldate în lumina caldă și lăptoasă a unei dimineți de decembrie? Cum să cuprindă combinația aia de şosea nouă şerpuită printre munți şi păduri verzi ca primăvara? Dar peisajul selenar cocoțat la peste 2000 de metri, învăluit în lumină caldă şi parcă râzând în soare? Cum să le înghesuie pe toate, săracul, în imagini de agățat pe pereții sufletului? Cum?

Așa că am renunțat la poze și am continuat să ne furișăm printre curbe cu ochii și gurile căscate doar-doar om reuşi să închidem toată frumusețea aia de pe alt tărâm în minte, atunci şi pentru totdeauna.

Și uite așa, cu ochii în toate părțile, dar grăbindu-ne să ajungem la timp (permisul era valabil 2 ore, în intervalul 11-13), ne-am trezit la telecabină ( 2356 m), alături de câteva zeci de oameni dornici să urce cât mai aproape de nori.

Cost bilete telecabină: 27 euro dus-întors/persoană.

Cât timp am așteptat să ne ridicăm deasupra norilor, am dat o raită prin magazinul de suveniruri de unde am cumpărat magneței cu mesaje drăguțe pentru prietenele mele și căni de cafea cu șopârlele din Tenerife. E psihologică treaba: am nevoie, n-am nevoie, cumpăr tot felul de chestii cute pe care să le păstrez în cutia cu amintiri din haihuieli. Am și spart un pahar din neatenție, dar doamna de la magazin a fost drăgu și nu m-a pus să-l plătesc. 😀

S-ar putea să îți placă și:

Recomandare cazare în Tenerife, Insulele Canare

La Gomera, insula magică din Oceanul Atlantic

Sfaturi utile pentru o vacanță reușită în Tenerife

Și – în sfârșit! – vederea de la 3555 m:

De la 3555m până la 3718m am urcat pas cu pas, când mai încet, când mai alert, în funcție de nivelul de energie care ne alerga prin vene. Deși abrupt, drumul este făcut de mâna omului priceput şi cu simț de răspundere, piatră lângă piatră, ceea ce îl face destul de ușor accesibil pentru începătorii în ale muntelui. Nu am avut nevoie de echipament special, dar o geacă zdravănă și niște încălțări călduroase și confortabile ne-au fost de mare ajutor. Vă spuneam că la Etna (am scris aici despre aventura pe vulcanul Etna) am putut să închiriem cu doar câțiva euro niște geci imense care ne-au apărat de frig și vânt, însă pe Teide nu am avut această opțiune. Și am văzut suficienți oameni care au urcat pe Teide în pantaloni scurți și tricou, dar care n-au rezistat mai mult de câteva minute la peste 3000m. Așadar, pentru ca aventura să vă tihnească, mergeți pregătiți!

N-aș ști să vă spun în cât timp am urcat cei aproape 200 de metri căci, pe munte, timpul s-a dilatat și a părut că am urcat o veșnicie. Mai întâi cu puțin aer în plămâni și senzație de sufocare, dar mai apoi cu plămânii flămânzi de aer curat. Când am ajuns sus de tot, după pauze scurte și dese, ne-a cuprins imensitatea aia de albastru și pentru câteva clipe ne-am oprit din fotografiat și am stat așa, cu capetele rezemate unul de celălalt și am respirat adânc, aproape cât să tragem în piept tot aerul vulcanului.

Nu vă așezați prea confortabil în momentul ăsta romantic pentru că ulterior am început goana după fotografii omg, cu noi deasupra norilor și norii sub cerul ăla albastru imens. Ne-am uitat mirați la vecinii de vulcan, 2 mici grupuri de francezi și italieni, trecuți lejer de 70 de ani, dar echipați corespunzător și sprinteni în urcare și coborâre. N-avea cum să nu îmi treacă iar prin minte (de altfel, mi se întâmplă de fiecare dată când văd bătrâni călători) ce fain e stilul ăsta al bătrânilor din vestul Europei, de a pleca în grupuri pentru a explora lumea. M-am gândit la bătrânii noștri și m-a cuprins așa o tristețe…e tare nedreaptă viața asta, nu-i așa?

Am stat câteva ceasuri bune așa, în vânt și soare, cu ochii în toate zările lumii din jurul vulcanului Teide și am decis să coborâm numai atunci când a început să mă doară capul de la frig și să îmi curgă nasul, mai ceva ca apele unui râu grăbit.

Las mai jos ca mărturie o înșiruire de fotografii care vă pot afecta emoțional și vă pot da chef instant de haihuială! Ați fost avertizați! 🙂

Pe drumul de întoarcere, ne-am oprit pentru încă o rundă de poze la Roque de Garcia, o zonă cu formațiuni stâncoase gigant de unde veți putea vedea vârful Pico del Teide și valea Ucanca. Cea mai cunoscută este Cinchado, o stâncă roșiatică și puternic erodată, într-o formă greu de definit, despre care se spune că este posibil ca într-un viitor nedefinit să se prăbușească. (foto mai jos)

Formațiunile de mai jos au fost numite „Finger of God” și „Cathedral.”

Înainte de a vă ura spor la haihuială, vă mai inund privirile cu încă o rundă de fotografii din paradis, un amestec de peisaj selenar și deșert roșiatic din Arizona. Nu mă pot abține!