Fericirea înseamnă să călătorești

În 2016 mi-am dat seama că îmi curge viața în ritm amețitor de luni-vineri-luni și că deși îmi plăcea jobul meu în resurse umane, simțeam că trăiesc doar după ora 18 și în weekend-uri. M-a chinuit tare mult gândul ăsta al libertății, am căutat variante, am făcut planuri ca într-un final să îmi dau seama că, pentru mine, fericirea înseamnă să călătoresc. Să îmi fac bagajele, planul de vacanță și să plec haihui pentru a vedea lumea. 

Nimic nu mă entuziasmează mai tare decât un bilet de avion. De fiecare dată, biletul ăla de avion, bucățica aia de hârtie e de fapt biletul meu spre o altă lume. Îmi pune un zâmbet imens pe față și mă face să simt că trăiesc. De altfel, #alive e tatuajul meu de pe încheietura mâinii stângi, făcut în perioada în care am început să mă gândesc tot mai mult la faptul că îmi doresc să simt că trăiesc cu adevărat.

De aproape doi ani încoace îmi îngrămădesc tot timpul liber în ocazii de a vedea lumea și îmi folosesc toate resursele pentru a-mi face visurile să devină realitate. Realitatea mea.

M-am tot gândit la faptul că omul are o capacitate uimitoare de a se adapta. La orice. Și la bine și la rău, dar, evident, mai ales la bine. Sau cu binele. Și uită adesea că ziua de mâine nu există cu adevărat, deși pare că e undeva acolo, la câteva ore distanță, la un pas, după doar o noapte.  Dar noaptea aia s-ar putea să nu mai aducă niciodată zorii zilei. S-ar putea să rămână noapte în noi pentru totdeauna pentru că acel mâine la care ne gândim doar ocazional atârnă de un fir de ață al naibii de subțire, oricât de clișeic ar suna. Apoi mi-am dat seama câte zile de mâine am irosit în 27 de ani, câte zile de mâine nu am trăit, câte zile de azi și de mâine mi-am dorit să treacă mai repede, chiar dacă asta înseamna să treacă pentru totdeauna.

La 22 de ani mi-am făcut prima rată la bancă. M-am pus la dispoziția băncii pentru 30 de ani. O întreagă viață de om pentru doar 50 000 euro. Și nu regret nicio secundă pentru că de 5 ani încoace vin cu drag la căsuța mea în fiecare zi. Totuși, asta a însemnat o serie de  compromisuri: mai multe ore peste program, renunțarea la vacanțe, haine, ieșiri în oraș, iar într-o zi mi-a spus că uite cum mi-au trecut anii și mâine-poimâine voi împlini 30 de ani fără să fi văzut mai nimic din lumea asta mare.

Apoi, a venit 16 iunie 2014 și mi-a arătat că lucrurile materiale pot deveni scrum oricând. Această zi normală de iunie care s-a transformat într-una din cele mai grele zile din viața mea. O zi când am plecat  la birou – ca de obicei – la 9 și un pic, am lăsat în urmă un apartament abia mobilat, aproape nou și învăluit în lumină caldă pentru care urma să-i plătesc băncii încă 29 de ani, iar la 11 fără 10 am găsit un apartament cu ușa spartă, podele ude și pereți negri de fum. Au urmat două săptămâni de renovări și dormit prin case străine, cu zile lungi de muncă la birou și muncă la apartament, până când ne-am întors la un apartament renovat și complet gol. În prima seară am dormit direct pe parchet cu perne și plapume luate de la colegi, iar în următoarele 3 luni pe o saltea de apă de o singură persoană, împrumutată de la una dintre colegele lui Gabi.

În vara aia, am ales să mergem în Corsica în loc să ne cumpărăm pat și am fost judecați și bârfiți din cauza asta de prieteni pe care îi credeam apropiați de sufletul meu. N-au fost.

Well, la aproape 4 ani distanță eu nu regret nimic. Ei n-au știut că în capul nostru a sunat un clopoțel care ne-a spus că e mai important să ne bucurăm de lumea asta mare decât să ne îngropăm viața în lucruri materiale. Pat ne-am cumpărat pe la sfârșitul lui septembrie, dar fotografia asta când am fi făcut-o?

28379001_1623866991024365_2260381956402523494_n.jpg

În vara aia, ceva s-a zdruncinat în mine pentru totdeauna. Am înțeles pe viu, cu tot sufletul deschis, că viața așa cum o știm poate dispărea într-o secundă. Că uiți fierul în priză sau că întorci capul și faci poc, puțin contează. La finalul zilei cel mai mult contează să fii încă în viață…și fericit cu alegerile pe care le-ai făcut. Până la urmă viața chiar e prea scurtă pentru regrete, oricât de clișeic ar suna.

Și uite așa mi-am dat seama că, de fapt, nu îmi doresc funcții importante, nu vreau să îmi petrec toată viața la birou, nu vreau să lucrez peste program, nu vreau stresul ședințelor corporatiste, nu vreau să stau non-stop cu ochii pe telefonul de serviciu, nu vreau doar să plătesc facturi și să schimb mobila în fiecare an.

Vreau să lucrez cu oameni faini, să merg cu plăcere la birou și să am viața mea după orele de program. Vreau să am timp să văd lumea, să aflu povești, să mă bucur de momentele libere, să îmi folosesc toate zilele de concediu, să nu îmi pară că au zburat anii în timp ce eu eram în vreo clădire de sticlă și ajungeam obosită acasă. Vreau să colecționez amintiri și poze și povești și zâmbete. Vreau să îmi amintesc cu drag de anii ăștia care nu vor mai fi niciodată la fel. Vreau să trăiesc așa cum simt, nu cum vrea lumea, nu cum spune lumea că ar trebui să trăiesc.

Iar atunci când o să cresc mare, vreau să îmi iau un an liber în care să plec să văd lumea asta inimaginabil de frumoasă. Fără dată de întoarcere, fără e-mail-uri, fără deadline-uri. Un an pentru mine.

Vreau să fiu FERICITĂ, iar fericirea mea înseamnă să plec haihui și să văd lumea. 

Pentru voi cum arată fericirea?

Cristina

8 gânduri despre „Fericirea înseamnă să călătorești

    1. Ha ha ha! Pentru oameni ca mine am făcut blogul, să știi, așa că nu pot decât să mă bucur atunci când îi găsesc! Te mai aștept pe blog/pagina de facebook/grup sau pe instagram!

      Haihuieli faine!
      Cristina

      Apreciază

  1. La 27 de ani fericirea mea inseamna acelasi lucru. Sa calatoresc. Stateam in fata unui peisaj si ma gandeam: doamne, ce fericita sunt. Ma uitam la cei care cumparau masini scumpe si o gramada de lucruri inutile si ma gandeam: daca as avea atatia bani m-as plimba de toti. Acum la anii maturitatii fericirea mea sunt copiii. Si da, fericirea sunt si vacanțele petrecute cu ei. Fericirea are multe fete si uneori se schimba de-a lungul vietii dar cele mai importante lucruri pentru mine sunt exact in ordinea asta: copiii si calatoriile. Restul sunt consumabile.

    Apreciază

    1. Fix așa stau și eu acum și îmi spun: ce fericită sunt! Și cât de norocoasă pentru că am șansa să văd o bucățică din lumea asta nesfârșită 🙂 Te mai aștept la povești! Pe blog, pe facebook sau pe instagram, poate mai schimbăm impresii din călătorii!

      P.S. Dacă vrei să-ți share-uiești experiențele, ne găsești și pe grupul de facebook: #plecatihaihui – grupul pasionaților de călătorii

      Cristina

      Apreciază

  2. Bună … De ce omul îi capabil să gîndească , să facă diferentă,să îndrume, să spere la ceva mai bun dar cînd vine timpul să aplice în propria situație se întoarce înapoi la strînsul de averi , interziceri şi limitări chiar dacă eşti conştient că ai o singură viață … Eu mă m-ai consolez cu un singur fapt „că copii mei să nu fie nevoiți să muncească ca mine ” în rest sper că voi ajunge şi eu în momentul să îmi permit să plec ” haihui „

    Apreciază

    1. Bună, Sergiu!
      Stă în natura omului să-și dorească mai mult, mai ales că omul are o capacitate uimitoare de a se adapta la orice. Rapid. Și uite așa se obișnuiește repede cu ceea ce a dobândit și vrea mai mult și mai mult. Important e ca din când în când să ne aducem aminte să fim recunoscători pentru ceea ce avem, dar mai ales pentru aspectele pe care nici toți banii din lume nu le pot cumpăra.

      Îți mulțumesc pentru timpul petrecut pe blogul meu și te mai aștept 🙂
      Mă găsești și pe facebook sau instagram.

      Cristina

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s