Fata cu duba la ocean e plecată haihui

Am cunoscut-o virtual pe Laura Baban când începuse să promoveze proiectul petandem.ro, împreună cu Andrei – iubitul ei de atunci – și Tic, cățelul alb și zurliu, cel mai bun prieten al Laurei, despre care a scris trei cărți până acum. Era atât de veselă, scria atât de frumos și avea atâta strălucire în privire încât nu m-am mai dat dusă de pe pagina ei de facebook. Nu mai țin minte cu exactitate, însă pare c-a trecut o veșnicie. Astăzi, îi urmăresc aventurile zilnic și deși îi scriu tare rar, mă gândesc adesea la ea ca la o prietenă dragă pe care n-am mai văzut-o de mult timp.

Prin ochii mei, Laura se vede o tipă faină, liberă, cu suflet bun și extrem de curajoasă.  Are toate cuvintele la ea și mâini dibace care să le potrivească pe forma sufletului fiecăruia dintre noi, în cascade de povești și emoții. Laura e o….povestitoare, una dintre cele mai iscusite. Țese povești din fiecare lucru mărunt care i se întâmplă, le îmbină și le armonizează astfel încât să simți că ești parte din povestea ei. Știți? Povești mici și mititele într-o poveste mare, povestea ei de femeie până de curând singură, plecată haihui prin lume, cu o dubă albastră și un Tic alb și ciufulit.

Mă fascinează curajul de femeie întreagă, entuziasmul din ochii ei și forța cu care se ridică după orice căzătură zdravănă. Recent, Zen, duba albastră a Laurei, s-a îmbolnăvit  prin Spania în timp ce se întorceau în România. Au luat-o durerile pe autostradă, în aerul reciuț de dimineață, a scuipat un fum alb, gros și a leșinat. Îmaginați-vă o femeie tânără, ca un melc cu casa în spinare și-un câine simpatic printre picioare, rămânând a nimănui, în frumoasa Spanie. Cât de curajoasă să fie o femeie încât să se descurce într-o situație atât de dificilă?

De câte resurse de curaj să dispui încât să pleci haihui în lume, doar cu o dubă albastră și un cățel? În ultimul an, Laura a traversat Europa împreună cu Zen și Tic, iar eu am simțit că-s plecată cu ea în toate orașele cu ocean, clădiri vechi și cer înstelat.

Pentru mine, Laura e inspirație în forma ei cea mai pură. Un om care are curajul să își trăiască viața așa cum simte, fără să facă pași înapoi atunci când îi e teamă, sau nu mai are resurse, sau nu mai știe pe care drum s-o apuce. Ea e tipa aia care plânge și apoi găsește o soluție care s-o împingă cu un pas mai în față pe drumul ei de om liber, pune suflet în tot și adună în jurul ei o grămadă de oameni mișto. Boschetari, ar zice unii. Boschetari dintr-ăia cool în capul lor, aș zice eu.

Câți dintre noi am renunța la confortul unei case, siguranța unui job, comoditatea vieții de zi cu zi pentru a pleca în căutare de oameni buni, experiențe și povești într-o dubă veche, doar cu un cățel pe post de prieten până la finalul zilelor? 

Îmi place să urmăresc poveștile Laurei, cu formă și fond, prinse în fotografii făcute cu telefonul, mereu în lumina cea mai caldă. Oceanul prin geamul dubei albastre, cerul nesfârșit, Tic-ul alergând în soare, Florin-ul (sau Iulian-ul) gătind, lumea întreagă văzut-o printr-o lentilă a bunătății.

Și dacă tot vorbim de bunătate, Laura și-a găsit omul. Și nu l-a găsit oricum, ci fix în momentul ăl mai greu, de boală a lui Zen că așa se întâmplă lucrurile bune oamenilor buni. În mod magic, de cuprins între paginile unui roman de dragoste.

Florin-ul (sau Iulian-ul) este bărbatul căruia, de două săptămâni încoace, Laura îi scrie cele mai frumoase declarații de dragoste, pare-se că din inima ei mare. Locuiesc în dubă, se plimbă cu Audi-ul lui și se bucură împreună de San Sebastian, orașul de la ocean. Acolo unde s-a stricat Zen-ul și a înflorit inima Laurei. Locul ăla magic în care acum îmi doresc să ajung și eu. Măcar cât să inspir trei guri de aer contaminat cu iubire.

Nu că v-ați îndrăgostit deja de fata cu duba la ocean, plecată haihui?

Mă fascinează oamenii care au curaj să trăiască autentic, exact așa cum le dictează sufletul. Nici mai mult, nici mai puțin.

Mă fascinează oamenii puternici, cu ochi buni și zâmbet până la urechi.

Mă fascinează oamenii care iubesc oamenii, iar Laura îmi pare că-i iubește mai presus de orice.

Haihuieli cu inspirație să aveți!

Cristina

4 gânduri despre „Fata cu duba la ocean e plecată haihui

  1. Ca-si traieste viata,e ok,ca scrie, e ok,ca se crede vedeta,e din alta poveste.Sunt oameni care isi traiesc viata liber,fara sa se expuna online.Aia sunt fericiti,nu ea.Ea simuleaza.Pentru cititori.Esti liber cand nu ai de dat explicatii…Si e cam aroganta,degeaba o perii, stie ca e vedeta si isi joaca rolul.Si o face bine.

    Apreciază

    1. Salut, Olga! Răutatea n-a făcut bine nimănui, nicicând, să știi. Dacă nu ești de acord cu felul în care cineva își trăiește viața, există întotdeauna posibilitea de a privi către oamenii cu care rezonezi, fără să arunci cu noroi în munca nimănui. Până la urmă, felul în care își trăiește Laura viața (online sau offline) nu te împiedică pe tine să-ți trăiești viața așa cum dorești. Offline, bineînțeles. Așa că acest comentariu răutăcios chiar nu-și are rostul.

      Să ai o zi liniștită, fără răutate gratuită!

      Cristina

      Apreciază

      1. Laura nu stă pe canapeaua din sufrageria părinților pretinzând că este într-o dubă, singură, prin Europa. Laura nu povestește doar lucrurile bune din viața ei, pretinzând că totul e perfect. Aruncați un ochi pe instagram dacă vreți să vedeți oameni care joacă roluri.
        Laura e talentată, scrie extrem de frumos și dă frumusețea asta mai departe. Gratis. Din timpul ei.

        Bineînțeles că are nevoie de expunere ca să își vândă cărțile. Bineînțeles că nuanțează poveștile, e scriitoare, pune orice lucru banal în cuvinte care creează povești, e firesc, la ce vă așteptați? Și poate e falsă, habar n-am, e vreun om din viața voastră pe care puteți spune cu mâna pe inima că-l cunoașteți 100%? Cam cum ați putea ști acest lucru despre un om pe care nici măcar nu-l cunoașteți personal? Laura poate fi un om minunat sau poate fi o actriță bună, care joacă un rol. Eu una habar n-am, n-am de gând să acuz pe nimeni de nimic. Eu am scris despre Laura din punctul meu de vedere, din interacțiunea mea cu textele ei.
        Mie îmi place Laura. Probabil pentru că pot să recunosc că nu aș avea curajul ei, de aici admirația sinceră. În schimb, îmi imaginez că voi sunteți niște oameni autentici, curajoși, greu de impresionat. Well, good for you, dar nu mai aruncați cu hate pe blogul meu.

        Până la urmă, ce e greșit în a vrea expunere pentru cărțile ei când scrie atât de frumos și chiar are ceva de dat mai departe?

        Vă urez amândurora să criticați mai puțin. Cine știe? Poate vă înșelați și pierdeți ocazia de a descopri niște oameni cu adevărat faini.

        Cristina

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s