Lecții pe care le-am învățat din călătorii

Cred cu tărie că sunt foarte mulți oameni care nu știu să călătorească, deși majoritatea dintre ei se numesc călători.

Știu oameni care merg într-un loc fără să fie curioși să-l exploreze. Care se trântesc pe o plajă, stau două săptămâni în ape turcoaz și pleacă acasă. Fără să intre în contact cu localnicii, fără să afle istoria locului, fără să descopere o bucățică din frumusețea lumii. Și nu spun că e bine sau rău, căci fiecare simte lumea în ritm propriu și trăiește așa cum îi bate inima din străfundurile ființei. Unora mai intens, ca un foc de artificii, altora mai lent, abia șoptit, încet de tot, fără pic de entuziasm.

Doar mă gândesc uneori că mie mi-ar fi imposibil să pășesc pe o bucată de pământ străin și să nu-i iau în brațe toată frumusețea căci pentru mine, să plec haihui înseamnă să devin mai bogată cu fiecare loc pe care am privilegiul să îl întâlnesc. Și tare mi-ar plăcea să ajung milionară în experiențe și povești! 🙂

În ultimii doi ani, de când am început să călătoresc constant, am adunat în mine câteva lecții tare prețioase, iar astăzi mi-am propus să le împărtășesc cu voi. Poate, cine știe? Punem de-un grup al oamenilor care învață și dau mai departe. Binele se dă mereu mai departe, nu știți? 🙂

  1. Să fiu modestă. Cumva, când ieși din lumea ta – de acasă, de la birou, în oraș, în parc și la cinema – îți dai seama ce spațiu mic ocupi de fapt în lumea asta mare.  Că sunt un întreg univers pentru cei care mă iubesc n-am niciun dubiu, dar cu cât plec mai des haihui, cu atât îmi dau seama că lumea asta e cu adevărat nesfârșită, că nu știu atât de multe lucruri pe cât credeam că știu, că mai am totul de învățat.
  2. Să apreciez ceea ce am. Am ajuns în Africa crezând că șocul cultural nu va fi atât de mare. Doar știu cum arată sărăcia, mi-am zis. În plus, văzusem atâtea documentare despre Africa încât credeam că mi-am setat așteptările corect. În schimb, am ajuns în Africa și am înțeles ce înseamnă un drum de 47 de km, de câte sacrificii e nevoie pentru a-l parcurge. Când m-aș fi gândit eu vreodată că un drum de 47 de km e de nedepășit? Am văzut acei oameni care munceau pentru câțiva dolari pe zi pentru a-și întreține familiile și am înțeles cum nu se putea mai dureros că, de fapt, viața mea e perfectă. Cu toate imperfecțiunile și dificultățile ei. Acești oameni care trăiau în colibe, cu acces limitat la tehnologie și la lumea de dincolo de satul lor, m-au învățat să fiu fericită pentru cât am, dar mai ales pentru că am.
  3. Să fiu mai curioasă. Să încerc mâncăruri de care nu am auzit, să îmi țin ochii larg deschiși pentru a cuprinde mai multe povești, să intru în vorbă cu oamenii pentru a-le cunoaște stilul de viață. Să folosesc de ce-ul mai des decât o fac în confortul vieții de zi cu zi.
  4. Să fiu (și) mai tolerantă, să judec mai puțin. Sau cel puținsă mă opresc, să îmi pun întrebări și să încerc să înțeleg. Am fost mereu un om tolerant și deschis, probabil mai ales pentru că am fost de multe ori discriminată și am simțit în colțul cel mai adânc de suflet răutatea celor din jurul meu. Dar plecând prin lume am înțeles la un nivel mult mai profund că de fapt oamenii chiar vin în 7 miliarde de forme, stiluri și mentalități. În Africa, șoferul nostru, tânăr de altfel, mi-a spus că nu e de acord ca femeile să aibă drepturi egale cu bărbații. Că așa ceva nu e posibil. Când l-am întrebat de ce, dragul de el mi-a răspuns în cel mai simpu mod cu putință: have you ever seen a woman climbing the coconut tree? Realitatea lui e alta decât realitatea mea. Realitatea fiecărui om din jurul nostru e alta decât propria noastră realitate. Și uneori nici n-apucăm să aflăm toată povestea că hop, începem să aruncăm cu pietre. Dar hei, oamenii nu vin în măsuri universale! 🙂
  5. Să iubesc toți oamenii buni. Blonzi, negri, musulmani, atei, cu școală, fără școală,  gay, hetero, cu mentalitatea ca a mea sau complet diferită. Am învățat că, indiferent la aspectele care ne separă, toți ne dorim aceleași lucruri: să fim acceptați așa cum suntem. Să fim respectați. Să fim apreciați. Să fim iubiți.
  6. Să mă adaptez. Eu sunt destul de control freak, vreau ca totul să iasă exact așa cum am plănuit, conform așteptărilor mele, asta după ce am luat în calcul toate riscurile și toate situațiile negative posibile. Când ratez ceva, trec cu greu peste eșec, mă consumă și mă agită, mă roade pe dinăuntru așa cum roade un vierme un măr bun. Mă învinovățesc și uneori, îi învinovățesc pe cei din jurul meu. Și lupt cu mine să devin o Cristina mai temperată, mai relaxată, mai laisser faire, laisser passer, le monde va de lui même, știți? Călătoriile m-au ajutat să mă relaxez și să mă bucur de moment. Când pleci haihui, oricât de organizat ai fi, e o șansă mare de tot să apară imprevizibilul în calea ta și să îți dea peste cap toate planurile. Și m-am gândit: strict tot sau mă bucur de tot? Mă bucur de tot. Cu toate eforturile aferente, nu se schimbă un om de pe o zi pe alta, doar știți.
  7. Să am mai multă încredere în mine. Călătoritul te provoacă, te scoate din zona ta de confort, te pune față în față cu necunoscutul, te forțează să găsești soluții. Ei bine, pe mine m-a ajutat să fiu mai încrezătoare în forțele proprii și să știu că mă pot descurca în orice situație.
  8. Să apreciez un moment, o experiență, o poveste. La un moment dat, eram foarte concentrată pe a cumpăra lucruri materiale, ca să am, ca să fie, ca să nu duc lipsă. O experiență tristă mi-a arătat că lucrurile materiale pentru care ai muncit atât pot dispărea în nici două ore. Că pleci de acasă la 9 și 10 dimineața, într-o frumoasă zi de iunie și te întorci la 11 fără 10 la o casă gustată de flăcări. Și că, de fapt, viața așa cum o știm chiar atârnă de un fir de ață. Așa am început să îmi îndrept resursele spre călătorii: momente, experiențe, amintiri care nu vor dispărea niciodată, ci mă vor îmbogăți înzecit. Până o să devin milionară! 🙂
  9. Să fiu (mai)organizată. E un paradox aici pentru că în mod normal sunt extrem de împrăștiată. Lucrez într-o dezordine desăvârșită atât la birou, cât și acasă. Zeci de haine aruncate, mii de documente de-a valma în laptop, lucruri inutile în sertare. Lucrurile se schimbă când vine vorba despre călătorii: fișiere, planuri de vacanță, trasee, costuri, foldăre și foldărașe. Am învățat că plecatul haihui fără organizare e egal cu timp și bani aruncați pe fereastră. În plus, eu chiar vreau să profit de fiecare minut. 🙂
  10. Să mă descurc cu puțin. Călătoresc de mult timp doar cu bagajul de mână, ceea ce mă forțează să iau cu mine doar strictul necesar. O pereche de pantaloni și trei bluze pentru trei zile, o pereche de adidași care pot fi folosiți în mai multe combinații, un fond de ten și un rimel în loc de toată trusa, două costume de baie, bluză, hanorac și geacă toate puse pe mine ca să nu ocupe loc în bagaj :D. Restul? Vedem la destinație cum ne putem descurca.

….și continui să învăț. 🙂

Voi ce ați învățat din călătoriile voastre?

Cristina

2 gânduri despre „Lecții pe care le-am învățat din călătorii

  1. 1. Desi aunten la capate diferite de lumi, in cultura noastra sigur gasim ceva in comun. De exemplu covorul facut din carpe in insula La Gomera ci acelas covor facut la bunica, in Moldova.
    2. Daca stii sa zambesti si sa ai o doza suficient de mare, poti intra in inima localnicului, chiar daca esti unul din multi alti turisti.
    3. Clar, calatoriile sunt carti traite pe propria piele, daca stii sa le organizez bine.
    4. In orice colt al lumii ai fi, cunosti aproape tot despre niste localnici participand la sarbatorile lor foarte importante.

    Ehhh as mai scrie, dar trebuie sa fug la munca 😛

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s