
De văzut în Maroc: Place Jemaa el-Fna din Marrakech
Odată ajuns în Marrakech, n-o să-ți fie greu să-ți dai seama că toată magia se întâmplă în Place Jemaa el-Fna, un spațiu imens și aproape gol ziua, dar plin cu de toate și învăluit în fum, lumini, zgomot și agitație imediat ce se lasă seara. Unii spun că e pur și simplu prea mult, un amestec greu de mirosuri, culori și zgomote. În schimb, mie mi s-a părut un loc fascinant în care am mâncat mult, bine și ieftin în fiecare seară, am băut sucuri de portocale și rodii pe bandă rulantă și am zâmbit tuturor vânzătorilor și artiștilor. Chiar și celor mai ciudați și agasanți dintre ei, cei cu șerpi pe brațe, în căutare de turiști aventuroși.
Ca în orice piață, accesul e liber la orice oră din zi și din noapte, însă abia după ora 17 se vor aduna comercianții, muzicienii, artiștii, localnicii ieșiți la plimbare și turiștii în căutare de aventură. Am fost într-o zi pe la ora 15 și am mâncat o shaorma marocană dintr-o farfurie spartă, la o masă cu mușama și bănci dubioase din lemn, alături de alți turiști și marocani, într-una dintre bodegile murdare din preajma pieței (probabil cel mai murdar loc în care am mâncat vreodată) și am avut ocazia să privesc tot procesul de aranjare a tarabelor și pregătirea show-urilor și mâncărurilor. Mi s-a părut o muncă istovitoare, acest împachetat și despachetat al tuturor lucrurilor necesare pentru gătit, de două ori pe zi. În aceleași timp, n-am putut să nu remarc magia care se creează acolo după lăsarea serii.

E pur și simplu incredibil cum un loc atât de gol, trist și fără strălucire ziua se poate transforma într-unul atât de viu seara: oameni cu șerpi, femei care împletesc codițe și fac tatuaje cu hena, oameni care cântă în cerc, vânzători de sucuri proaspete, trăsuri și miros de cai, bucătari care pârjolesc fructe de mare și carne fragedă și bineînțeles tinerii ăștia glumeți, semi-agasanți, dar nu obositori, ci chiar drăguți și cu chef de conversație, care îți vor repeta ori de câte ori te vei nimeri prin preajmă numărul mesei lor și vor încerca din răsputeri să te convingă să mănânci la ei. N-ai decât două opțiuni: ori vei fi vrăjit de locul ăsta murdar și viu, ori vei fugi mâncând pământul numai să scapi de agitație și mirosuri.
Eu, în mod cert, am fost vrăjită căci am mâncat în fiecare seară în Place Jemaa el-Fna. E drept, și pentru că era foarte ieftin, dar mai ales pentru că mi-a plăcut mult atmosfera. Am mâncat la mase nepretențioase, cot în cot cu alți turiști, din farfurii de plastic, dar m-am simțit mai bine decât în multe restaurante fancy. Or fi fost de vină lumina, râsetele celor din jur, mirosul mâncărurilor proaspăt făcute?
Ce e de făcut în Place Jemaa el-Fna din Marrakech, Maroc?
- Tatuaje cu henna – dacă ești pasionată de această tradiție orientală și vrei să încerci un tatuaj temporar, în Place Jemaa el-Fna vei găsi o grămadă de doamne care vor încerca să te atragă cu modele care mai de care.
- Poze cu șerpi și maimuțe – mie mi-e frică maxim de șerpi și nu m-a atras niciodată acest gen de poze, dar dacă sunteți amatori de senzații tari, le veți găsi în Jemaa el-Fna. Atenție, vor veni spre voi pentru a vă pune șerpii în brațe chiar dacă nu păreți interesați. Fiți cu băgare de seamă și refuzați ferm în cazul în care nu sunteți interesați.
- Povești, dansuri și muzică – din loc în loc vei vedea cum se formează cercuri de oameni curioși. Fie că dați peste spectacole cu cadâne, fie că vă veți bucura de muzică sau povești, intrați în cerc. N-are cum să vă pară rău. 🙂
- Prinsul sticlelor de suc cu undița – ha ha ha, da, și eu m-am uitat puțin ciudat la ele. Nu înțelegeam de ce sunt multe sticle cu suc împrăștiate în cerc. Succes!
- Mult suc de portocale și rodii – veți găsi multe chioșcuri cu sucuri proaspăt făcute. Extrem de gustoase și ieftine (1-2 lei), veți fi ademeniți de miros cu siguranță.
- Tagine, fructe de mare, orez și couscous, vită, pui și miel, legume, pâine și clătite din mălai (cam 10 euro/pers) – aha, da, ați ghicit! Vă încurajez să mâncați în piață, e o experiență tare interesantă. Noi am mâncat în fiecare seară și n-am pățit nimic chiar dacă ne-a părut destul de insalubru.
- Fructe uscate și multe feluri de alune – Place Jemaa el-Fna e clar raiul fotografilor, mai ales când vine vorba de tarabele pline cu fructe uscate colorate și alune de tot felul. Atenție, opriți-vă doar dacă vreți să cumpărați, altfel nu veți mai reuși să scăpați de insistența vânzătorului.
- Plimbare cu trăsura prin oraș – caii și trăsurile stau frumos aranjate chiar la intrarea din Place Jemaa el-Fna, intrarea dinspre moscheea Koutoubia. N-are sens să mai spun vreo ceva despre miros, nu? 🙂
- De băut mult ceai de mentă – ceaiul de mentă e tradițional în Maroc, îl veți găsi la orice pas. Orice localnic vă va întâmpina cu ceai de mentă, iar vânzătorii îl vor folosi ca să aibă timpul necesar de a vă convinge să cumpărați de la ei. E o tehnică foarte deșteaptă, n-o puneți la îndoială căci singurul rezultat va fi acela de a rămâne fără bani.
- Luat pulsul orașului – well, e fain să te plimbi printre tarabe și să adulmeci mirosul mâncărurilor sau să stai de vorbă cu vânzătorii. Nu mi s-au părut agasanți, ci chiar drăguți, în ideea că poate vei veni la masa lor seara următoare. Ce ni s-a părut funny a fost răspunsul unuia dintre ei la întrebarea: Din România? Aaa, Adrian Năstase și închisoarea Jilava, nu? Aaaa, wait, what?!
Ce am citit înainte să plec, m-a speriat, dar nu s-a adeverit? Las mai jos câteva exemple, poate vă vor fi de folos 🙂
- E foarte mizerie, te poți îmbolnăvi de la mâncarea făcută în condiții improprii – e mizerie, dar nu mi s-a părut atât de grav și nici nu ne-am îmbolnăvit, deși am mâncat de toate, fără niciun fel de grijă specială.
- Atenție la portofele și telefoane, e periculos pe străzi – sincer, ne-am plimbat noaptea fără nicio grijă. Și prin piață, și prin oraș. Am plecat cu ideea că s-ar putea să fie periculos, dar nu a fost deloc. N-am avut niciun incident, n-am dat peste niciun om care să se uite ciudat la noi, noaptea era chiar liniște și frumos :). Periculos e oriunde, dar nu e cazul să vă faceți mai multe griji decât cele normale – ținut actele într-un loc sigur, banii și telefoanele în buzunarele pantalonilor sau în buzunarele interioare ale jachetelor, act normal.
- Să nu vă țineți de mână pentru că se vor uita urât – bullshit. Sincer cred că oamenii exagerează super mult când vine vorba despre țările musulmane. Decența e necesară în orice țară – săruturile intense și alte gesturi intime nu mi se par normale nicăieri, nu doar în țările musulmane. Dacă vă veți comporta normal, decent, nu veți avea niciun fel de probleme. 🙂
- Femeile trebuie să fie acoperite pentru că altfel sunt strigate și fluierate, considerate femei ușoare – Din nou, decența e o chestie care ar trebui să fie mandatory oriunde. Am fost îmbrăcată absolut normal și n-am avut parte de niciun episod neplăcut. Fiind o țară conservatoare, vă sfătuiesc însă să fiți atente la acoperirea umerilor, iar fustele să nu fie foarte scurte…în rest, nu e nevoie de nicio măsură specială.
Ca de obicei, sfatul meu să mergeți în fiecare loc cu inima deschisă, fără prejudecăți și fără frici. Măsurile normale de siguranță ar trebui să fie absolut suficiente dacă nu mergeți în zone de război. 🙂
Haihuieli faine,
Cristina

