Dubai,  Europa

Dubai în imagini: e pur și simplu spectaculos pe timp de noapte!

V-am tot povestit în articolele anterioare că înainte să plec în Dubai nu am fost o fană declarată a acestui oraș. Pur și simplu, mi se părea superficial și lipsit de esență. Întâmplarea face că am ajuns în Dubai seara, în jurul orei 21 sau poate chiar puțin mai târziu și de îndată ce am coborât din autobuz, în Dubai Marina, am văzut zgârie-norii luminați și infrastructura fabuloasă și am rămas prinsă în orașul ăsta magic pe timp de noapte. Am ajuns la hotel, ne-am schimbat în haine de vară și deși eram super obosiți și somnoroși, am ieșit la plimbare, să dăm o tură de cartier, cum s-ar spune.

Am făcut fotografiile de mai jos cu telefonul, pe la 1 dimineața, fără filtru, în Dubai Marina, peste stradă de hotelul nostru. Cum să nu te îndrăgostești?

20180121_002910-01.jpg20180121_003708-01.jpg

Ne-a fermecat atât de tare încât în serile următoare, n-am ratat nicio ocazie de a surprinde cât mai mult din frumusețea clădirilor și străzilor luminate. Ziua e un oraș frumos, viu, modern, curat, dar noaptea e cu adevărat magic. Imaginile de mai jos sunt tot din Dubai Marina, o zonă extrem de frumoasă pe care o recomand pentru cazare, așa cum scriam și în articolul anterior: Cum să vizitezi Dubaiul cu un buget redus – tips&tricks.

20180121_182929-01.jpg

Tot în Dubai Marina, dar de data asta cocoțați la etajul 26, cu priveliște 360 de grade.  Eu mă pricep în general să meșteresc cuvintele, dar acolo sus, în bataia vântului cald de primăvară și cu capul în nori, n-am mai avut niciun cuvânt. Nu pentru că au dispărut, ci pentru că, pur și simplu, am simțit nevoia să respir toată frumusețea aia, să o înmagazinez cât mai adânc în mine.

GOPR8604_1516569174346_high-01.jpgGOPR8605_1516569174346_high-01.jpgGOPR8607_1516569174346_high-01.jpgGOPR8622_1516569174346_high-01.jpg

Călătorii mai experimentați decât mine spun că frumusețea supremă pe timp de noapte este Singapore, dar mie mi-a plăcut atât de mult Dubaiul încât nu știu dacă un alt oraș îmi va putea transmite o doză mai mare de magie, direct în suflet.

Despre priveliștea din Burj Khalifa pe timp de noapte, ce să vă spun? Te lasă fără grai. E atâta frumusețea acolo, de la etajul 124 (na, mi-ar fi plăcut la 148, dar buzunarul mi-a permis să urc doar până la etajul pentru săraci) încât respiri, mai faci o poză, te mai uiți o dată și nu știi cum să pleci de acolo cu cât mai multe imagini de ținut minte o viață.

26910251_1586203328124065_7244431027184758736_o-2.jpg20180122_183725-01.jpgGOPR8818_1516654893103_high-01.jpgGOPR8938_1516654893103_high-01.jpg

Nu rareori se întâmplă să mă opresc din tot ce fac pentru a fi recunoscătoare vieții ăsteia care în primii douăzeci de ani m-a pus la încercare pentru ca în ultimii opt să mă răsplătească cu oameni, locuri și experiențe cu adevărat de neuitat. O fi ăsta modul ei de a-mi spune că-i pare rău?

Uneori, când mă aflu într-un loc incredibil de frumos, cu omul meu bun, fără niciun nor pe cer, mi-e frică să mă bucur total, din suflet până în picioare. Mi-e teamă că o să dispară bula aia cu soare și zâmbet, că e doar vis care o să dispară printre stele.

28515027_1631848273559570_834208597124376540_o-2.jpg

Orice ar fi, la final de zi, să fiți recunoscători, da? Pentru sănătate, pentru zâmbete, oamenii dragi care vă fac zilele fericite. Și dacă vă nimeriți într-un oraș cu milioane de luminițe agățate la ferestre în înaltul cerului, să fiți recunoscători de două ori. Eu am fost. Îndrăgostită și recunoscătoare.

Haihuieli cu folos,

Cristina

 

S-ar putea să vă placă și:

Cum să vizitezi Dubaiul cu un buget redus – tips&tricks

Jurnal de călătorie: Desert Safari în Dubai

Unde faci plajă gratis în Dubai : top 5 plaje publice

Numele meu este Cristina şi sunt dependentă de călătorii. Sunt veselă, vorbesc mult-mult şi îmi plac oamenii buni. Ăia cu adevărat buni.

Ce părere ai?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: