O porție de Lisabona, vă rog!

Dragul meu,

Mi-aduc aminte și acum, de parcă ar fi fost ieri, dimineața aia de miercuri, cu ochi somnoroși și stare de rău, după un prim zbor Iași-București, în așteptarea următorului zbor spre Atena și, de acolo, spre insula grecească, mândra posesoare a celui mai frumos apus din toate apusurile posibile, Santorini. Stăteam pe o bancă în aeroportul din București, la etaj, lângă acea capelă ortodoxă, cu pleoapele grele, dar incapabile să cadă peste ochii căprui și obosiți, aproape fără vlagă, când mi-ai spus să închid ochii și, simplu, fără introducere, mi-ai pus între degete un bilet de avion cu destinația Lisabona. Am tresărit mirată, fără să înțeleg ce se întâmplă, dar tu mi-ai spus rapid, cu glas ghiduș, fără ocolișuri:

-Te-am păcăliiiiit! Mergem în Portugalia! Hei, mami, ți-am făcut o surpriză! 

Și-aveai zâmbet în priviri și zâmbet în cuvinte, mai știi?

De uimire, n-am știut în secunda aia nici cum să împletesc cel mai frumos mulțumesc rostit vreodată, deși era tot, bucată cu bucată, oprit undeva, în spațiul dintre coaste, nici cum, după o primă întâlnire, Lisabona mi se va lipi de suflet ca un om bun, cald și vesel, în căutare de îmbrățișări din felul celor care durează toată viața.

N-am știut, dar am aflat mai târziu, după multe străzi cutreierate până la epuizare sub  un soare nemilos de iulie, că – fără să știi, fără să plănuiești – m-ai împrietenit cu cel mai  frumos oraș pe care l-am cunoscut vreodată. De atunci, am împletit în minte, din amintiri, o Lisabona cu străduțe pietruite și cocoțate pe dealuri, fețe zâmbitoare, mâncare bună, huruit de tramvaie galbene, lumină caldă și-un val de zâmbete care-mi dansează în suflet ca ielele, zănatice, cu părul despletit de dorul revederii. Și știi cum fierbi și cum te tânguiești atunci când arzi de dor, nu-i așa?

Poate te întrebi ce mi-a venit, din ce colț ascuns al minții am scos amintirile acelui iulie 2016. Din dor, din prea mult dor mi-am dat seama cum să împletesc acel mulțumesc nerostit cu care ți-am rămas datoare în dimineața aia somnoroasă.

Am coborât din minte și-am dat o fugă pe internet, în căutarea unui city break în Lisabona pentru a nu lăsa magia să moară în amintiri. Mi-ar fi fost prea milă s-o las să se evapore în amintiri care devin din ce în ce mai fade. Așa e el, timpul, nemilos, doar știi.

Și știi că vine din nou aniversarea noastră, ce alt moment mai bun să facem iar să fie magic?

Curios să știi ce am găsit? Well, n-a fost chiar treabă ușoară căci am rămas surprinsă să văd cât de multe oferte city break există, tu știai? După multe căutări, am selectat un city break Christian Tour, cu avion și cazare în Alfama noastră de demult, cu miros de pește și clinchete zglobii de pahare, la mese mici, înghesuite pe străzi pietruite, unde abia aștept să mâncăm din nou cel mai bun orez zemos cu fructe de mare și pâine de casă. M-am bucurat la mine în suflet atunci când am găsit-o pe lista lungă de hoteluri Christian Tour pentru că n-are cum să existe în Lisabona un alt loc mai bun, mai viu, mai lisabonez pentru a ne petrece nopțile.

M-am gândit mult la cum o să fie revederea cu orașul ăsta plin de bucurie, ce-o să facem prima dată, ce o să vizităm, ce-o să lăsăm deoparte din tot ce am văzut deja data trecută. Mi-e sufletul, tot, un tremur de emoție, știi?

N-aș pierde pentru nimic în lume o seară cu fado adevărat și-un pahar de vin alb pe străzile Alfamei. Nici tu, zic bine? Întâi și întâi, am merge în cartierul Baixa și am urca din nou la Elevator Santa Justa. Mie mi-au plăcut mult acoperișurile arămii și râul Tejo, de-un albastru trist, în zare, pe fundal.

20160721_125228_edited20160721_130551_edited

Am coborî apoi pe rua Augusta, ne-am opri la Fabrica da Nata, iar sus în acel salon elegant de ceai, ne-am delecta toate simțurile cu pasteis de nata – aceste mici făpturi dulci și tradiționale. Crocante la exterior și cremoase la interior, ah! combinația de gusturi e pur și simplu magică și imposibil de pus în cuvinte. Bineînțeles că n-am rata Arco da Rua Augusta și Praca do Comercio și ne-am poza iar, printre coloanele ei, pe jos, doar știm amândoi că în Lisabona poți fi cu adevărat liber.

Te gândeai că vom rata Miraduro de Santa Luiza și Miradoura das Portas do Sol? Nici gând! 🙂

Mă gândesc serios dacă am mai urca la Castelo Sao Jorge sau ne vom opri pe la mijlocul drumului să fotografiem tramvaiele galbene și roșii în lumina apusului. Cine știe, poate de data asta chiar le vom prinde în curbe, pe străzile luminate de soare.

În urcarea noastră agale, ce-ai zice dacă ne-am opri și la Se de Lisboa? Măcar puțin pe treptele ei cât vom vâna tramvaiele fix în curba din fața bisericii. Hmm, parcă îmi surâde ideea – aud în timpane și îmi râd în suflet.

Dacă la teleferic și Oceanarium de Lisboa aș putea renunța, la o noapte pe străzile inundate de muzică latino din Bairro Alto n-aș renunța nicicum. Mor de nerăbdare să-i simt ritmul, gălăgia și emoția.

Cu ultimele puteri, după ce vom fi făcut pași mulți, măsurați în kilometri, vom da o fugă la Turnul din Belem și Mănăstirea Jeronimos și-om mânca pasteis de belem la Antiga Confeitaria de Bélem.

Ce zici? Mai avem timp să vedem podul 25 de Abril, copia celui din San Francisco? Dar Sintra, Cabo da Roca și Cascais? Oh, ce scurt e timpul ăsta când faci ceea ce îți place! Știa Bergson când vorbea despre timpul subiectiv…

Baby, are ceva magic orașul ăsta, e tot un soare și-o inimă bună: îi cutreieri străzile și poc! te umpli de bucurie. Hai să-i respirăm aerul din nou! Ce zici, ești gata să primești în dar tone de magie?

Love,

Cristina

 

*Articol scris pentru a doua probă, competiția Superblog.

** Foto – arhivă personală.

 

 

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.