Dragostea de frumos, la interior și la exterior

Eram în liceu și seară de seară, în drum spre casă, îmi plăcea să mă uit la balcoanele blocurilor și să-mi imaginez spațiile dintre ferestre și oamenii care le locuiau, cu viețile lor uneori senine, alte ori grele ca o piatră de moară, dar fără dubiu toate la fel de trecătoare. Or fi fost case faine cu oameni buni? Or fi fost oameni buni și case sărăcăcioase? Or fi fost case frumoase cu oameni răi? N-o să știu niciodată.

Întâi și întâi, analizam balcoanele. Undeva, în spatele minții, știam fără îndoială că un spațiu poate arăta grozav la exterior și deloc estetic la interior și invers – altfel spus: obiectele strălucitoare sunt pe placul ochilor lipsiți de profunzime, cum ar zice Thomas Carlyle – dar, chiar și așa, fără niciun pic de milă și circumstanțe atenuante, tăiam de pe listă balcoanele neîngrijite, cu geamuri vechi și ruginite, cu fațada scorojită, cu păianjeni sau mucegai. Odată am văzut un balcon deschis, fără deja celebrele geamuri termopan, dar cu un tavan plin de pâlcuri groase de mucegai încât cu greu mi-am păstrat simțul critic, de om care își ia în serios treaba, în locul unei simple și omenești repulsii. Și m-am gândit: cum e posibil să fie frumos și cald și bine la interior? N-avea cum, mi-am zis. Gândire de copil, superficială pe alocuri, dar cu intenții bune în realitate, căci se vede treaba că eram iubitoare de frumos încă de atunci.

Cel mai mult, îmi plăceau balcoanele fără geamuri, tip terasă de băut cafeaua în jungla orașului, cu flori de grădină, colorate în roșu, galben, albastru, portocaliu, roz și alb pestriț, plantate în cutii dreptunghiulare de jur împrejur sau agățate în ghivece cu toartă fină, de sus, din inima micului acoperiș. Îmi aduceau aminte de balcoanele din Paris, cu uși înalte, albe și semețe și flori în toate culorile curcubelui, râzând în soare, de-a lungul Senei. Acestea din urmă erau balcoane visate, cu ochi deschiși, în zile cu plimbări lungi prin parc și visuri croșetate din prea multe resurse interioare de ambiție și pasiune, care începeau mereu cu într-o zi…îhî.

Pe locul doi, veneau din urmă, grăbite, gata să revendice ce-i al lor, balcoanele cu geamuri din termopan wenge, rare pe vremea aia, pe care, clar, și le permiteau doar oamenii bogați. Vedeți ce impact au asupra noastră clișeele pe care le creează societatea? Și uite așa, în mintea mea, începând de la balcoanele închise în termopan wenge se crea întreaga lume din spatele draperiilor. Ah, da! Ca să fie perfecte, balcoanele blocurilor mele ceaușiste de pe o stradă oarecare din Galați n-aveau nevoie doar de geamuri termopan wenge, ci și de draperii. Îmi plăcea cum se vedeau din stradă perdelele albe îmbrățișate de draperiile groase și strânse la mijloc,  gata să-și apere stăpânii de ochii necunoscuților curioși de design stradal și interior. Respirau atât de multă eleganță, bun-gust și rafinament încât mă făceau să mă întreb: oare au folosit serviciile unui designer? Dar cine își permitea să apeleze la astfel de servicii atunci, într-o perioadă atât de săracă a existenței noastre?

La coada clasamentului meu de începător – neapărat de tip top 3 balcoane din orașul meu gri – se aflau balcoanele cu jaluzele verticale, la mare modă în anii aceia ai adolescenței mele. Nu-mi plăceau deloc cele albastre, n-am înțeles niciodată obsesia oamenilor pentru albastrul ăla închis, cătrănit, fără zâmbet și strălucire, ca un om negru de supărare. Nici cele roșii sau cărămizii, mi se păreau ba prea țipătoare, un fel de uite-mă, stăpânii mei au bani de jaluzele verticale, cele albe, orizontale, pe care le știai tu, au ajuns demult la coșul de gunoi al istoriei, ba prea șterse, ca o toamnă numai cu luni de noiembrie, triste, seci și reci, cu ploile și frigul lor care intră în fiecare an cu atâta poftă în oase. În schimb, îmi jubilau ochii la vederea celor galbene și portocalii, culori care și astăzi îmi fac ochii să zâmbească, aproape instantaneu, fără să îmi dau seama. Calde cum erau, mă ajutau să-mi imaginez o casă luminoasă, cu miros de bun, într-un imobil cu fațada scorojită, vechi de câteva decenii, de pe vremea când nevoia pragmatică de a avea un acoperiș deasupra capului bătea pretenția de a angaja un arhitect – acest om minune care îmbină cu atâta grație ingineria cu arta – care să gândească spațiul atât din punct de vedere funcțional, cât și estetic.

Astăzi, adolescența a trecut, viața s-a întâmplat și deși cu ochi mai puțin critici, gata să arunce sentințe, căci, nu-i așa, oamenii chiar vin în 7,6 miliarde de forme, mărimi, idei, gusturi și povești de viață, am păstrat obiceiul de a mă uita la balcoane, clădiri, străzi și monumente într-o căutare neobosită de frumos. Diferența e că astăzi mă uit și la alte elemente, imposibil de cuprins cu mintea mea de atunci: calitatea materialelor și execuția lucrărilor, nevoie versus design, spațiu util și soluții creative pentru utilizarea acestuia într-un mod cât mai practic și modern. Degeaba visezi la un loc frumos, dar greu de utilizat sau inutil pentru membrii care-l locuiesc, nu-i așa?

Pe strada mea din Iași, pe partea dreaptă cum pleci de la scara mea se întinde un șir de blocuri din anii 80, înlănțuite ca niște fete care merg la baie împreună, în timp ce pe partea stângă se află un restaurant, niște case și câteva blocuri-căsuțe, cu patru etaje, care au la ultimul etaj un balcon în formă de triunghi, cu vârful până-n stele. De fiecare dată când trec pe lângă ele, mă uit la tipul ăsta de balcon, rar întâlnit, în formă triunghiulară și îl felicit în gând pe arhitectul care, în vremurile acelea, cu multă creativitate, a schimbat aspectul cenușiu al banalului bloc cu patru etaje. De altfel, căsuțele-blocuri sunt bine cunoscute în Iași, iar acum câțiva ani erau pe lista multor cunoscuți dornici de un apartament spațios, cochet și într-o zonă bună a Iașiului.

Chiar mă gândeam într-o zi, venind dinspre supermarket, cu brațele pline de cumpărături și căștile în urechi, ce fain ar fi dacă primăria ar contracta serviciile unui birou de arhitectura care să redea frumusețea acestor imobile, astăzi destul de veștejite. Șiți cum e, timpul nu iartă pe nimeni. Puțin ar conta dacă arhitectul ar fi din Iași sau din București, important va fi să livreze un proiect de casa care să vină și în întâmpinarea locatarilor, dar care să respecte și cerințele primăriei în ceea ce privește aspectul orașului. Mi-ar plăcea tare mult ca primăria să se implice mai mult în crearea unui aspect uniform pentru orașul nostru. Nu de alta, dar parcă-s prea multe blocuri colorate în toate culorile, ba izolate cu termosistem, ba neizolate, ca-n vremurile inițiale, cu un balcon roz și unul verde, iar pestrițeala asta dă orașului un aer permanent de bâlci.

Inclusiv pe strada mea sunt multe blocuri care nu sunt complet izolate sau sunt vopsite în culori diverse. Parcă la fiecare bloc se găsește câte un locatar care să fie contra și să rămână cu apartamentul neizolat termic când toți vecinii decid taman invers. Am fost în Franța recent și în drumul nostru spre Disneyland ne-am oprit să ne cazăm într-un mic orășel, la 30 de km distanță de Paris, cu blocuri, dar și cartiere de case. Am văzut niște case de mai mare dragul, toate vopsite în aceeași culoare, un roz pal, prăfuit. Proprietarul, un tip pe la vreo 40 de ani, mi-a spus că primăria fiecărui oraș stabilește o gamă de culori pe care proprietarii trebuie să o respecte pentru a contribui la aspectul plăcut al orașului. Fie vorba între noi, părea că tot orașul apelase la serviciile unui singur birou de arhitectură cu un portofoliu de maxim zece proiecte de case, atât de la unison strigau toate locuințele.

Revenind la strada mea din Iași, nici gând de strigăte la unison, ci mai degrabă un fiecare proprietar face ce-i tună mintea, strigat din toți rărunchii, fără regrete, în timp ce autoritățile tac mâlc, dezinteresate. Și e atât de păcat, vă spun! Strada mea are niște tei superbi, de-o parte și de alta, gard viu, băncuțe și portițe mici-micuțe la fiecare scară. E o stradă superbă, mai ales primăvara când înfloresc teii și ne umplu cu mirosul lor.

Dacă ar sta în puterea mea, aș da o lege prin care să se țină cont de aspectul orașului și aș face fix ca primarii francezi: aș stabili o gamă de culori în care avem voie să ne vopsim proprietățile și într-un final, când vom fi terminat de vopsit bucățica de beton de pe numele nostru, vom putea să admirăm aspectul general al orașului.

Căsuțelor mele mi-ar plăcea ca arhitectul, împreună cu designerul, să le pună în evidență balcoanele triunghiulare deosebite pe care le-aș vedea îmbrăcate în lemn de culoarea mierii, cu geamuri generoase, prin care să intre lumina din belșug. Astfel, locatarii ar putea utiliza acest spațiu la capacitatea lui maximă: spațiu de băut cafeaua,  spațiu de citit cărți fantastice, spațiu de stat în hamac, practic un spațiu de recreere la orice oră din zi și din noapte. La interior, holul întunecat al blocului ar putea fi regândit ca un spațiu de așteptare, cu o recepție plasată la intrare și o zonă pentru cărucioarele picilor din bloc. De altfel, dacă tot am avea acces la serviciile unui birou de arhitectură, ar fi păcat să nu profităm de ocazie și să nu renovăm și blocurile ceaușiste de pe partea opusă căsuțelor-blocuri. Un arhitect priceput ar ști cum să reamenajeze corect spațiile comune astfel încât să-i deservească pe toți locatarii lor. Nu v-ați plicitisit și voi de scările de bloc urât mirositoare, vechi și fără niciun spațiu de așteptare? În plus, în fața blocurilor s-ar putea amenaja parcări pentru biciclete astfel încât holurile etajelor să rămână complet libere.

De asemenea, ar fi util pentru toți locatarii dacă spațiile goale dintre căsuțele-blocuri ar fi transformate în mini-părculețe pentru oameni mari și oameni mici: bănci, leagăne, tobogane, un zid pentru cățărat, aparate de fitness pentru părinți. Pe lângă zidul clasic de cățărare, ar fi  super interesant să montăm un trotuar din plută și un scurt traseu de cățărare pentru copii cu trepte, obstacole, înălțimi diferențiate. Bineînțeles, arhitectul ne va da mai multe idei despre cum putem utiliza spațiul respectiv la capacitatea lui maximă. Nu de alta, dar astăzi, e doar un spațiu dezolant cu parcări, copaci neîngrijiți și pâlcuri de iarbă uneori mult prea înaltă. Parcările ar putea fi mutate câteva sute de metri mai în spate, într-o parcare supraetajată, gândită tot de arhitectul nostru contractat de primărie  – am văzut una recent în New York și mi s-a părut o soluție foarte deșteaptă pentru orașele din ce în ce mai populate – vă dați seama cât spațiu verde și pentru biciclete am salva?

Odată dispărute mașinile de pe trotuare, spațiul ar părea mai mare și mai aerisit, iar jumătate din lățimea trotuarelor ar putea fi transformată în piste de biciclete. De-a lungul străzii eliberate de mașini, pot fi montate bănci sau zone de relaxare pentru cei care aleargă. Și…ce veselie ar fi!

AIA-Proiect-birou-de-proiectare-tel.-0722494447-img-07.jpg

Bineînțeles că autorizațiile, avizele și acordurile vor rămâne în grija biroului de arhitectură, iar spațiul va fi amenajat în funcție de acestea, conform legii. Domnule primar, am tot pregătit în minte!

Hmm, cum am ajuns de la balcoane la străzi și părculețe printre blocuri? Ah, da! Dragostea de frumos, la interior și la exterior. N-ar fi cu adevărat frumos dacă ne-am preocupa mai mult de aspectul orașului în care trăim?

Cristina

 

*Articol scris pentru a cincea probă din competiția SuperBlog 2018, sponsorizată de biroul de proiectare AIA – Proiect.

** Sursă fotografii: AIA – Proiect

2 gânduri despre „Dragostea de frumos, la interior și la exterior

  1. O viziune tare frumoasă. Și eu am copilărit prin Galați, știu ce zici…ba chiar pot să văd prin imaginile amintirilor 🙂 Mi-a plăcut pasiunea ta pentru balcoane și modul în care ai reușit să le faci vedeta acestui articol. O zi frumoasă!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s