Eu strâng bani pentru autorulotă, tu?|Blog de călătorie Plecată Hai-Hui

Ai auzit și tu despre oamenii aceia – tot mai mulți în țările vestice – care se pensionează la 30 de ani ca să se poată bucura de viață ? Te-ai întrebat vreodată cum au reușit, deși sunt oameni normali, cu joburi normale, fără să fi câștigat la 6/49 și noroc?

Dacă n-ai auzit încă de niciun astfel de caz în România e pentru că toate studiile arată că românii sunt pe ultimul loc la educație financiară, în Europa. Altfel spus, nu suntem interesați de gestionarea banilor, n-avem obiective financiare și, în general, mergem după val, cumpărând mult, emoțional.

Specialiștii în educație financiară atrag atenția asupra faptului că există o grămadă de metode de administrare eficientă a banilor. Până la urmă, scopul nostru nu ar trebui să fie acela de a supraviețui de la o lună la alta, ci acela de ne îndeplini visurile și de a atinge independența financiară. 

Indiferent dacă visezi ca mine – să-ți cumperi o autorulotă și să pleci haihui în căutarea lumii – sau dacă visul tău e despre primul business, nunta mult visată, călătoria aia imposibilă, o viață fără griji la bătrânețe sau cum să ajungi pe lună, există o singură întrebare și nu, nu te chinuie doar pe tine: cum să faci bani?

Dar la cum să obții mai mult din ei te-ai gândit? 

Dacă nu te-ai gândit la asta până acum, să știi că BCR a lansat în luna august Școala de Bani, program de educație financiară care-și propune să crească încrederea românilor în deciziile lor financiare. Până la urmă, un om informat e un om care ia decizii în mod responsabil, nu-i așa? Dacă ești curios/ă să afli mai multe, aruncă un ochi pe site, fă-ți cont și începe să îți monitorizezi bugetul personal și economiile!

Ce părere am eu despre educația financiară? 

Indispensabilă. Și nu numai când vine vorba despre călătorii. Dacă am fi atenți la fiecare bănuț cheltuit, ne-am da seama că de cele mai multe ori cumpărăm o grămadă de lucruri de care pur și simplu nu avem nevoie. Îți este și ție cunoscută întrebarea: oare pe ce am dat banii?

Ei bine, educația financiară se transformă în creativitatea cu care reușești să păcălești nevoile care nu sunt nici imediate, nici indispensabile. Altfel spus, momentul când reușești să nu mai cumperi din impuls lucruri de care, în realiate, nu ai nevoie, ci începi să iei decizii raționale bazate pe nevoia reală.

Bine, bine, dar de unde începi?

La un articol despre cum să călătorim mai mult și mai ieftin, cineva îmi scria că:  păi aici fiecare știe mai bine cum să-și facă banii de buzunar.”

Sunt perfect de acord, ajungem la independență financiară în ritm propriu, în funcție de plăcerile, nevoile, dorințele și confortul cu care suntem obișnuiți, nu există rețete de succes universale. În schimb, până îți vei găsi propriul echilibru, mi-ar plăcea să vin în întâmpinarea ta cu metodele care au funcționat în cazul meu:

  1. Operațiunea Pușculița  – Pune o sumă nesemnificativă de bani în fiecare zi: 5 lei, 10 lei, mărunțiș, orice bănuț pe care l-ai da cu ușurință pe lucruri de care nu ai nevoie. Numără-i la sfârșitul lunii.
  2. Operațiunea Jurnalul financiar – cumpără un carnețel și notează tot ce cheltuiești într-o zi. Oricât de nesemnificativă ți s-ar părea cheltuiala respectivă. La finalul săptămânii fă un calcul. Cât a fost nevoie reală, imediată, indispensabilă și cât a intrat la capitolul mofturi?
  3. Operațiunea 20/50/30 sau împarte totul pe căprării – 20% din totalul venitului lunar merge către un fond de economii, 50% către cheltuieli indispensabile, iar 30% pentru dorințe. Nu-ți ies calculele? Ia vezi, oare poți renunța la ceva?
  4. Operațiunea Stil de viață minimalist – vinde tot ce nu mai folosești, renunță la tot ce nu mai ai nevoie.
  5. Operațiunea Mindset-ul – în loc de nu pot/nu știu/nu îmi permit, încearcă hai să vedem!/ de cât timp am nevoie?/ care sunt obiectivele mele? În loc de vreau pentru că vreau, încearcă chiar am nevoie de lucrul respectiv? Dacă da, de ce? Dacă nu, care sunt riscurile? 

Dacă te-am convins, dă-mi un semn după ce vei obține primele rezultate! Sunt extrem de curioasă! 🙂

41420225_1408466812621309_1754158965463187456_o.jpg

Așadar, eu strâng bani pentru a-mi cumpăra o autorulotă cu care să plec haihui prin Europa, tu pentru ce vei strânge bani?

Cristina

 

*Articol scris pentru cea de-a șasea probă SuperBlog 2018, Pași pentru a deveni independent financiar, provocare lansată de BCR – Școala de Valori.

**Sursă fotografii: arhiva BCR.

2 gânduri despre „Eu strâng bani pentru autorulotă, tu?|Blog de călătorie Plecată Hai-Hui

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s