Timpul, cea mai importantă resursă a lumii

Am sunat să comand o pizza – slăbiciunea mea culinară – cea mai bună pizza din oraș. Bucata asta rotundă de aluat, coaptă în cuptoarele lor pe lemne, are gust de Italia, cea mai frumoasă țară dintre toate țările posibile, cea mai aproape de sufletul meu, cea mai cea din rândul celor mai cele.

În topul meu personal, cea mai bună dintre nenumăratele tipuri de pizza rămâne margherita, numită până în 1889 pizza mozzarella. Rețeta originală, născută în burta cuptoarelor din Napoli, a rămas neschimbată până în zilele noastre: blat crocant și subțire, mozzarella (și ea tot o fiică născută în bucătăria napoletană), sos de roșii și busuioc. Legenda spune că în 1889 regele Umberto I și regina Margherita, aflați în vizită în Napoli și extrem de plicitisiți de fine dining-ul franțuzesc de care se bucurau pentru simplul motiv că le curgea sânge albastru prin vene, au cerut să guste  câteva sortimente de pizza de la pizzeria Brandi, succesoarea pizzeriei Da Pietro fondată în 1760. Aparent, cea mai gustoasă, cea mai cea, cea care i-a furat simțurile reginei, a fost pizza mozzarella care, de altfel, de atunci îi și poartă numele. Margherita mi-a furat și mie simțurile acum mulți ani, dar cea mai bună pizza pe care am mâncat-o vreodată a fost o margherita grăsuță, cu gust de cuptor, blat crocant pe margini și moale în mijloc, învelit în râuri de mozzarela di buffala lipicioasă și stropit cu ulei de măsline din belșug, la un restaurant napoletan din Piazza Garibaldi, într-o noapte sufocantă de mai.

Dar, revenons à nos moutons, după cum ar spune francezii. Ziceam că sunasem ca să comand o pizza pe care să o ridice Gabi în drum spre casă. Două pizze, de fapt. Și-a permis regina să mănânce una, dar eu, om simplu, din popor? Două, ziceam. O margherita și o prosciutto e funghi, medii, cât să ne săturăm, dar să nu ne îngrășăm. Îi spun băiatului de la celălalt capăt al firului comanda și aștept confirmarea. Și aștept. Și după câteva secunde lungi cât o zi de post, băiatul responsabil de fericirea mea culinară îmi zice:

– Îmi cer scuze, durează puțin, nu merge sistemul.

Așa deci, poți avea cea mai bună pizza din oraș, dar dacă îți pică sistemul s-a terminat, îmi zic în gând, încercând să rămân calmă și să aștept deblocarea sistemului pentru înregistrarea comenzii.

FAST_FOOD.jpg

– Alo, îmi cer scuze, mai sunteți? Mai durează puțin, vă rog să nu închideți.

Citisem undeva zilele trecute, cred că pe grupul de facebook SuperBlog, despre Expressoft Technology și de curiozitate, mă uitasem la tutorialul despre cum funcționează software-ul lor pentru restaurante, un software marcaj restaurant pentru înregistrarea comenzilor, trimiterea lor către bucătărie și bar, note de plată diferențiate, și folosirea mai multor metode de plată, iar acum nu mă puteam gândi decât la stresul băiatului de la celălalt capăt al firului care lupta cu un sistem ineficient, în timp ce un client deja exasperat îi sufla fără milă în ceafă. În timp ce așteptam, mă gândeam cum i-aș fi spus șefei sale: hei, am găsit soluția de marcaj și gestiune potrivită afacerii tale, nu vrei să iei legătura cu cei de la Expressoft Technology ca să îmi pot mânca și eu pizza ca o regină? Și totuși, n-am scos un cuvânt. După alte câteva secunde chinuitoare, în timp ce Gabi mă suna disperat, băiatul cu fericirea, îmi zice din nou:

– Îmi cer scuze, mai durează. 

N-am mai răspuns. Am pus telefonul pe difuzor și am așteptat să își revină sistemul. Aș fi închis dacă pizza lor n-ar fi fost atât de bună, mi-am zis. I-aș fi zis băiatului un mulțumesc politicos, nu mai este nevoie, revin mai târziu, m-am răzgândit…orice ca să pun capăt momentului penibil de tăcere. Și totuși n-am închis – au câștigat foamea, gustul de pizza coaptă în cuptor și amărăciunea băiatului de la capătul firului, a cărui respirație îngreunată o simțeam de departe. Și totuși, produsul ăsta extraordinat, copt în burta cuptorului, i-a salvat. E un fel de a spune, bineînțeles.

N-am putut totuși să nu mă gândesc la un lucru: importanța alegerii unei soluții software de marcaj și a sistemului integrat POS restaurant eficiente care să ușureze munca ospătarilor și care să creeze o stare de confort clienților. Până la urmă, degeaba ai cea mai bună pizza din oraș dacă durează o veșnicie să o comand. Sau dacă mi se încurcă comanda. Sau dacă îmi vine o notă de plată greșită. Sau dacă sunt la un restaurant și trebuie să fac chetă cu ceilalți prieteni pentru că ospătarul nu ne poate face note de plată diferite. Sau dacă nu mai am bani suficienți pe card și vreau să completez cu bani cash. În postura de client, îmi doresc nu doar să am parte de o experiență plăcută, rapidă și corectă, dar cel mai mult îmi doresc să revin dacă am noroc să descopăr un loc în care să mă simt bine. Și sunt sigură că și proprietarul își dorește același lucru.

Nu m-am gândit niciodată la cum funcționează un restaurant, la munca din spate, la fiecare rotiță care trebuie să se învârtă perfect pentru ca eu să am o experiență plăcută, dar întâmplarea de astăzi a deschis în mintea mea o portiță.

Dacă stau bine să calculez, real vorbind, am așteptat doar câteva minute. Chiar și așa, mi s-a părut că am pierdut timpul cu o activitate măruntă, care ar fi trebuit să dureze câteva secunde, maxim 2-3 minute toată conversația – comanda unei simple pizza.

Dacă aș avea ocazia să le ofer un feedback onest, le-aș vorbi despre cât de important este timpul clienților lor în lumea asta nebună, cu un milion de oferte pe minut. Până la urmă, oamenii vor să comande rapid, să mănânce rapid și în principiu, să acorde cât mai puțin timp procesului în sine pentru a se putea bucura de moment. Fie și numai din acest motiv, primordiale în alegerea unei soluții informatice ar trebui să fie pentru orice proprietar de restaurant multitudinea de comenzi pe care ospătarul le poate efectua dintr-un singur loc – simplu și rapid, opțiunile pe care le pune la dispoziția clienților pentru o experiență plăcută (acumularea de puncte bonus, vouchere, carduri, promoții și posibilitatea de a plăti cu ele, note de plată diferențiate, metode de plată diverse, comandă rapidă și corectă) și rezolvarea tuturor erorilor de sistem cât mai repede posibil astfel încât niciun client să nu simtă că rotița s-a oprit din a merge perfect fix când a ajuns la el.

O voce oarecum gâtuită mă scoate din discuția imaginară, dar argumentele îmi rămân negreșit, a fost o lecție bună de business pentru ziua de azi:

– Alo, mai sunteți? S-a rezolvat. Puteți ridica comanda în 15-20 de minute. Mulțumesc pentru răbdare. Poftă bună!

-Mulțumesc. O zi frumoasă!

Am mâncat bucata aia de aluat perfect crocant cu gândul la…timp. Și cum în lumea asta nebună fiecare aleargă după o bucățică din timpul celorlalți. Chiar și pentru a cumpăra o bucată de pizza delicioasă.

Cristina

*Articol scris pentru a noua probă din competiția SuperBlog 2018, sponsor Expressoft Technology.

**Photo: din arhiva Expressoft Technology

 

 

 

 

2 gânduri despre „Timpul, cea mai importantă resursă a lumii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s