Doamna Vio și nenea Eugen sau cum ne-am distrat la hammam în Istanbul

În ultima seară petrecută în Istanbul am fost pentru a doua oară la hammam.

După experiența plăcută din Maroc, ne-am gândit că ar fi chiar aiurea să nu profităm de baia turcească fix la ea acasă, în Istanbul. Așa că l-am rugat pe proprietarul apartamentului în care ne-am cazat să ne recomande câteva hammam-uri aproape de casă, am dat o tură să le vedem, să verificăm pachetele și prețurile și, eventual, să facem și rezervare, iar în seara cu pricina ne-am înfățișat la locul îmbăierii.

La fel ca data trecută, am ales pachetul tradițional, cu de toate, care la hammam-ul nostru se numea Pasha Service, costa 340 de lire turcești de persoană (adică vreo 55 de euro pe corp de om înghețat la 0 grade, real feel -7) și includea:

• transpirat pe pietre calde la 35 de grade (în Maroc experimentasem transpiratul la 55 de grade);
• scrub;
• îmbăiere cu spumă;
• masaj cu uleiuri (45 de minute, spun ei, nu sunt sigură că a durat atât).

Scumpuț, ne-am zis, dar hai că cine știe când mai venim în Turcia?

First thing first, ne-am lăsat încălțămintea undeva aproape de intrare și am urcat la cabine ca să ne schimbăm. La cabine, surpriză! Ușa avea geam, mai dezbracă-te dacă mai poți!

Am primit un țol, papuci cu talpă din lemn – aparent ambii din același picior – și panties largi și bufanți si am fost invitați prin semne în marea saună turcească, o sală lată, pătrățoasă, înaltă și cu tavan în formă de cupolă, înțepată din loc în loc de ochiuri de sticlă cu mucegai pe margini. Inițial ni se spusese că programul va fi separat pentru femei și bărbați, dar acum eram poftiți amândoi în același loc, fără să ni se explice dacă s-a schimbat ceva între timp.

Am intrat într-o primă sală conduși de un domn pe la 50 și ceva de ani, cu părul alb, fața rotofeie și zâmbetul larg, la bustul gol, acoperit doar cu un țol ca ale noastre, pe care noi l-am poreclit nea Eugen. Avea ceva din felul țăranilor români, un fel sănătos de a fi, fără fițe, complet natural, fără niciun fel de pudoare. Ne-a zis în turcește, arătând rapid, cu mișcări energice stânga-dreapta, aici tuvalet, aici hamam, aici ladies. În traducere, în stânga erau toaletele, în dreapta sala de baie doar pentru femei, iar în față hammam-ul propriu-zis pentru femei și bărbați.

Pe piatra caldă din mijlocul sălii imense și înalte, ne-a pus nea Eugen alte țoluri și suporturi pentru cap și ne-a invitat cu un semn să ne întindem, continuând să ne vorbească în turcă, în timp ce noi ne uitam mirați, neînțelegând ce aveam de făcut. Până la urmă, am înțeles că trebuie să stăm întinși ca să transpirăm, iar din timp în timp, nea Eugen venea să aducă apă și ne verifice, ca să vadă dacă suntem transpirați suficient (insert smiley face here).

Când sesiunea de transpirat la 35 de grade a luat sfârșit conform verificărilor lu’ nenea Eugen, am fost scoși din sala mare, urmând să ne bucurăm separat de sesiunea de săpuneală. Nea Eugen uitase să îi dea panties și lui Gabi, iar el s-a gândit că nu-i ok să rămână fără lenjerie intimă sub țol, dar tot nea Eugen a salvat situația: i-a ținut prosopul și l-a pus să se dezbrace în mijlocul sălii comune, deși în hammam erau încă două turiste care ar fi putut ieși oricând. Nea Eugen n-a părut foarte panicat, tot îndemnându-l să se dezbrace, iar la final i-a făcut ștregărește cu ochiul și l-a întrebat în turcă ceva ce, după mimica feței lui, noi am interpretat ca fiind: nu-i așa că acum e mai bine? Pac pac, ne-am uitat unul la altul și-am izbucnit în râs.

Runda a doua are două povești: una a mea și una a lui Gabi. Cu care vreți să încep? Nu de alta, dar amândouă sunt la fel de amuzante 😀

Pe Gabi l-a preluat nea Eugen, pe mine m-a preluat o doamnă pe la 40 de ani (poate 40+, habar n-am), și ea tot nevorbitoare de engleză, care m-a ținut numai în lady come, come, lady, come de la început până la sfârșit. Am numit-o simplu: doamna Vio. Nu de alta, dar am zis să aibă nea Eugen o parteneră. În plus, doamna Vio mi-a amintit de doamnele acelea de la țară, super energice, cu mâinile în toate părțile, foarte abile la făcut șmotru, avut grijă de copii, gătit și spălat în aceleași timp.

Am intrat în sala de baie pentru femei, alături de doamna Vio, cele două turiste și încă o tanti pe la 50+, poate 60?!, angajată a hammam-ului căreia nu i-am găsit niciun nume, deși ar fi mers un tanti Anghelina sau așa ceva. Pe mine m-a preluat rapid doamna Vio, pe una din cele două turiste a luat-o tanti Anghelina la frecuș, cealaltă turistă a rămas pe margine până când una din cele două femei urma să termine.

Ce a urmat, a fost, pur și simplu, incredibil de amuzant pentru mine: imaginați-vă o sală cu o masă de piatră în mijloc și chiuvete de jur-împrejur, 4 femei dezbrăcate și-o mare de apă cu spumă. Prima care s-a dezbrăcat a fost tanti mai în vârstă care, nu știu din ce motiv, dar s-a dezbrăcat de toate hainele, lenjerie intimă included, ca să se schimbe și să rămână ulterior doar în chiloți și sutien. Doamna Vio a urmat-o, trăgându-și o rochie scurtă peste lenjerie în timp ce ne făcea și nouă semne să renunțăm la țoluri ca să se poată ocupa de treabă.

Eu nu-s pudică de fel, mi-am aruncat țolul într-un colț dintr-o mișcare scurtă, dar m-am uitat cu inima strânsă la una dintre turiste cum strângea țolul la piept în timp ce își aștepta rândul într-un colț, cu picioarele strânse și capul plecat. Am avut o tresărire și un zâmbet mare pe față când, dezbrăcate fiind, ne-au îngrămădit (pe mine și pe cealaltă turistă) pe masa de piatră, cu picioarele la capul celeilalte, într-un frecuș energic cu o cârpă abrazivă, mai întâi stând pe burtă, apoi pe spate, mână cu mână, picior cu picior, centimetru cu centimetru. Mi-am simțit arsurile de soare căpătate în Mauritius plângând cu lacrimi de crocodil, dar m-am gândit că doamna Vio n-are nicio vină că nu vorbește limba engleză, așa că am zâmbit ca să echilibrez puțin balanța.

După frecuș, a urmat baia cu spumă, atât de repede încât nici nu am simțit-o. Doamna Vio m-a spălat pe față și pe corp, cu ceva mai multă grijă, dar la fel de energic, cu mișcări circulare și rapide. Mi-a făcut semn spre păr, dar am dat din cap că nu, nu vreau să îmi spele părul, oricum urma să mi-l spăl la hotel. Pac pac, gata, come lady, come. 

Ieșim în sala comună, unde mă intersectez cu Gabi și cu nea Eugen, iar după privirea lui Gabi îmi dau seama că nici la el n-a fost prea grozav, dar îmi face semn că îmi va povesti mai târziu, trebuie să ne grăbim spre masaj. Urma să ne bucurăm de 45 de minute de masaj, timp suficient să ne relaxăm și să ieșim ca noi în frigul de ianuarie care a cuprins tot orașul. Și totuși…

Ne instalăm în camere alăturate,  dar îmi dau seama repede că nea Eugen și doamna Vio au tehnici de masaj asemănătoare. Mie mi se pare bizar și deranjant faptul că ușa de la camera mea de masaj rămâne deschisă o bună bucată de timp, timp în care eu stau întinsă pe burtă, acoperită cu un prosop, iar nea Eugen vine de vreo două ori și vorbește în turcă cu doamna Vio, dar nu spun nimic, mă simt atât de obosită și deranjată de lipsa lor de profesionalism încât decid să nu mă enervez, ci să fac…haz de necaz.

Haz de necaz fac și când mă trezesc cu niște ″pumnișori″ în tălpi și ″pălmușoare″ pe spate. Cufundată cu fața în gaura mesei de masaj, mă abțin să nu râd de fiecare dată când sunt plesnită cu sete. Nu de alta, dar de obicei când încep să râd, nu mă mai pot opri și nu mă puteam gândi decât la cum o să îi explic prin semne doamnei Vio de ce râd. În schimb, când aud plesniturile din camera alăturată fac un efort aproape supraomenesc să nu râd cu poftă, imaginându-mi-l pe Gabi cu fața în jos, incapabil să îi explice lui nea Eugen că a venit să se relaxeze, nu să fie pocnit la fiecare două secunde.

La final, când mi-am zis că în sfârșit s-a terminat, m-am trezit cu doamna Vio nerăbdătoare să îmi șteargă uleiul de pe piele cu o hârtie abrazivă. De la râs am trecut la plâns, mișcările alea de du-te-vino le-am simțit adânc în carne, dar m-am abținut și de data asta, zâmbind ca tâmpa numai să fiu de treabă.

La cabină, grăbită să mă schimb și să plec mai repede, dar și prudentă având în vedere geamul care oferea prea multe detalii curioșilor, stăteam cu spatele când am auzit o bătaie scurtă în geam și fața lu′ tanti Anghelina care mi-a făcut semn să ies și m-a întrebat rapid, fără să țină cont că eram dezbrăcată, cu hainele la piept: Tips? Tips for the lady? 

-Ăăăă, yes, yes, of course, am răspuns perplexă, mirată de fața ei îmbujorată și veselă, de om care nu-și dă seama că intră cu bocancii în intimitatea cuiva.

Pe drum, Gabi a rezumat experiența lui cu nea Eugen simplu – m-am simțit de parcă eram copil și era sâmbătă, celebra zi de făcut baie înainte de a merge la școală : m-a pus pe jos și ″m-a smotocit″ ca o mamă care n-are mult timp de pierdut, dar gata să mă curățe de tot praful adunat de pe strada din fața blocului. În ceea ce privește sesiunea de masaj aveam să aflu că și el a primit palmele binemeritate și că nu doar eu eram roșie pe spate. Partea bună e că măcar povestea lui ne-a asigurat o porție zdravănă de râs până la hotel.

Tot pe drum i-am povestit lui Gabi cum ″am încasat″ toate plesniturile ca o eroină, pleosc-pleosc, cu fața înfundată în gaura mesei de masaj și zâmbetul pe buze, iar el nu m-a scutit de o caterincă din tipul celor ha ha, ce fraieră ești, măcar eu m-am revoltat!

Deși abia așteptaserăm să ne relaxăm la o baie turcească adevărată, n-am plecat supărați pentru că, de-a lungul timpului, am învățat să facem haz de necaz și să privim fiecare experiență ca pe o lecție. Una dintre cele mai importante lecții rămâne capacitatea de a ne adapta la orice ar putea să ne apară în cale: luăm ce-i bun, învățăm lecția și data viitoare facem mai bine.

Câteva cuvinte despre hammam-ul cu pricina:

Galatasaray Hamami este o baie turcească istorică, construită în 1481, situată în cartierul turcesc Taksim, la capătul unei alei care se intersectează cu celebrul bulevard  plin de magazine și agitație, Istiklal.

Am ales acest hammam pentru că ne-am dorit un loc autentic, cu istorie, nu un spa de lux. Și într-adevăr, interiorul e modest, dar autentic, păstrează din sobrietatea trecutului, îți dă senzația că intri într-o altă lume odată ce ușa de la intrare se închide în spatele tău.

Interiorul modest nu ne-ar fi deranjat dacă am fi dat peste angajați vorbitori de engleză, o idee mai atenți la nevoile clienților. În schimb, am avut senzația că scopul lor era să termine cât mai repede și să strângă cât mai mult bacșiș pentru că, nu-i așa, turiștii sunt plini de bani. Păcat, ar fi putut fi o experiență plăcută.

Nu știu dacă am fost noi ghinioniști și-am nimerit într-un moment nepotrivit, dar mărturisesc că, dincolo de glumă și haz de necaz, nu m-am simțit confortabil. În consecință, nu pot să recomand un loc în care eu nu m-am simțit bine, dar nici nu mi-am propus să le fac vreun review negativ. În plus, cei trei angajați cu care am interacționat au părut bine intenționați, dar cred că, pur și simplu, nu știu cum să facă lucrurile altfel.

Totuși, dacă vreți să aprofundați subiectul, las un link cu mai multe păreri pe TripAdvisor, aici: feedback Galatasarasy Hamami.

Cristina