Ce mi-a plăcut în New York?

Știți momentul ăla când visul cel mai aproape de inima voastră devine realitate? Eu mi l-am imaginat de multe ori, dar în niciuna dintre dăți n-a ieșit așa cum a fost fix în secunda aia când am ieșit de la metrou în miezul nopții și am dat cu ochii de clădirile înalte, luminate neuniform, în funcție de oboseala locuitorilor lor. Gălăgia de la 1:30 dimineața, oamenii care își plimbau câinii, făceau jogging, cumpărau mâncare, dormeau pe trotuar, în căsuța din cartoane, cu animalele de companie învelite până la gât în dreapta lor, băuseră prea mult și mergeau spre case, unii grăbiți, alții relaxați, ocolind gunoaiele adunate în fața magazinelor cu lejeritatea oamenilor pe care nu îi mai sperie nimic – viața însăși pulsând fericită în orașul care nu doarme niciodată, dar mai ales care nu judecă pe nimeni – sunt pur și simplu unice.

Pentru prima dată în toată viața mea de călător, am avut lacrimi în ochi atunci când m-am întâlnit cu toată nebunia aia în miez de noapte. N-o spun la modul ăla lacrimogen, ci pur și simplu, din prea multă dorință de a păși pe pământ new-yorkez, mi s-au oprit cuvintele în gât, timpul s-a oprit în loc, n-au mai contat oboseala, ora târzie, vâjâitul din urechi. Am rămas mută, cu lacrimi în ochi.

A fi sugrumat de emoție nu e doar o expresie, vă spun.

Nu știu de unde vine fascinația asta pentru New York. Habar n-am ce îl face să fie deosebit. Or fi de vină toate filmele cu care am crescut, cărțile, muzica, poveștile, însuși visul american, stereotipurile din mintea noastră? Habar n-am. Ce știu sigur-sigur e că zilele alea din mijlocul orașului imens au fost pline de bucurie. Adică exact așa cum mi le-am închipuit și încă puțin.

Dacă vreți varianta scurtă, să știți că titlul e mincinos: mi-a plăcut tot în New York. Chiar și lucrurile care nu mi-au plăcut.

În varianta lungă, cel mai mult mi-au plăcut OAMENII.

Încă din prima seară, am numit New York-ul orașul lui ‘I don’t give a fuck, just watch me!’, iar treaba asta n-are legătură cu indiferența oamenilor (așa cum am crezut eu că sunt oamenii într-un oraș cu adevărat mare), ci cu felul liber (da, și libertin) în care new-yorkezii par că-și trăiesc viețile. În New York n-ai nicio șansă să fii cel mai ciudat, cel mai prost îmbrăcat, cel mai amuzant, cel mai ieșit din comun, cel mai altfel.

ALTFEL e al doilea nume al New York-ului.

″Every person on the streets of New York is a type. The city is one big theater where everyone is on display.″

Jerry Rubin

Scriam și pe pagina mea de facebook în prima seară că pentru un om ca mine, umblat prin lume, dar crescut într-o țară tradițională, cu valori conservatoare și mare iubitoare de gura lumii, să fiu în mijlocul unor oameni care își trăiesc viețile liber, departe de idei preconcepute și normalul vecinilor, a fost o gură imensă de aer proaspăt. Mi-am umplut plămânii și câteva zile am respirat mai fericită.

Umblând hai-hui pe străzile din New York, m-am topit după oamenii îmbrăcați așa cum le-a dictat inima în ziua aceea, chiar dacă asta înseamna complet diferit de ceea ce noi am învățat să numim normal. De altfel, în repetate rânduri m-am trezit admirând diversitatea, amalgamul de oameni de toate vârstele, rasele și culorile pieilor omenești de parcă ar fi fost prima mea ieșire în afara țării. A fost poate, mai degrabă, bucuria că în anumite colțuri de lume, diversitatea încă supraviețuiește. În ciuda populismului, în ciuda zidurilor, în ciuda urii, ea e încă acolo și, deși gâtuită, încă respiră.

M-am gândit mult la acest lucru pentru că pasiunea noastră pentru călătorii are la bază, de fapt, diversitatea. Nu pentru diversitate plecăm hai-hui, indiferent unde alegem să ne întindem aripile? Nu acolo stă toată frumusețea lumii? În lucrurile diferite, tradițiile necunoscute, ideile altfel? Nu asta ne atrage spre locuri noi? Care ar mai fi farmecul lumii dacă toți am fi la fel? Ce am mai descoperi la capătul destinației?

De fapt, am mai pleca dacă am ști că vom găsi tot ceea ce avem deja și acasă?

Astăzi, din păcate, după ani de multiculturalism și globalizare, diversitatea a ajuns să fie mai degrabă puntea care ne separă. Fără să știm, ne-am trezit fiecare pe bucata noastră de mal ridicând de zor ziduri din stereotipuri. Poate tocmai de asta m-am uitat atât de atent la oamenii din New York, poate tocmai de asta oamenii au fost pentru mine cea mai importantă atracție turistică din orașul care nu doarme niciodată.

În căutatea diversității, m-am pomenit uitându-mă cu drag la două femei care se sărutau pe ochi și pe frunte și pe mâini sub o schelă, pe un colț de trotuar, într-o îmbrățișare duioasă, profundă, complet nesexuală sau admirând un transexual îmbrăcat cu rochie scurtă, strălucitoare, machiat și coafat cu atâta îndemânare încât eu nici dacă aș avea zece mâini n-aș putea să mă aranjez așa vreodată. L-am văzut mergând nestingherit, la fel ca orice alt om, fără să fie înjurat, scuipat, umilit, ci dimpotrivă: cu eleganță, pe tocurile înalte, cu spatele drept și buclele în vânt, debordând de siguranță de sine și lăsând în urma sa un parfum care multora dintre noi ne este necunoscut: mă simt bine în pielea mea.

În prima seară, la ieșirea din Central Park, pe Fifth Avenue, am văzut doi bărbați tineri, stând îmbrățișați pe o bancă, jucându-se unul cu părul celuilalt și râzându-și în ureche la fel ca orice alt cuplu de oameni îndrăgostiți. S-au auzit frumos, în aerul nopții, sunetele râsetelor lor, care rămân pentru mine cea mai frumoasă expresie a iubirii. N-am văzut nimic vulgar în jocul lor, nimic nenatural, nimic care să mă facă să mă întreb de ce sunt doi bărbați îndrăgostiți pe-o bancă și nu un el și-o ea, poate la fel de îndrăgostiți.

Într-o dimineață, luam micul dejun într-un local tipic american – cu mese dreptunghiulare  înțesate de omletă cu bacon, clătite cu sirop de arțar, felii de pâine cu unt de arahide și pahare cu suc de portocale și bănci din piele, puse față-n față ca să-ți poți vedea interlocutorii, să te poți conecta cu ei – și lângă noi s-au așezat doi oameni: un bărbat îmbrăcat în costum de motociclist și o femeie pe la 30+, cu părul portocaliu, rochie de catifea, lungă, neagră și cu multe cranii desenate de sus până jos, cercei lungi, sprâncene arcuite cu creionul negru și ruj roșu, întins pe buze pline. Ne-am uitat intenționat în jurul nostru să vedem câți oameni vor întoarce capul la vederea acestui ″cuplu neobișnuit″ și ce să vezi? Nu s-a întors nimeni! Oare în România câte capete ar fi întors?

De fiecare dată, mi-a tresărit inima la vederea oamenilor grăbiți, fiecare prea concentrat pe ale sale ca să mai aibă timp să-i judece pe cei din jurul său, doar zâmbind cu bun simț. M-am uitat la ei și mi-am dorit să existe și în țara noastră mai mulți oameni care să judece mai puțin, care să fie mai empatici, care să fie o idee mai conștienți că felul lor de a trăi nu e singurul din lume și că toți oamenii au dreptul să trăiască liber, exact așa cum simt.

Nu spun că lucrurile sunt roz și că toți new-yorkezii sunt niște monumente de empatie și bunătate. Nici că am reușit să descopăr New York-ul în câteva zile și că dețin adevărul absolut. Ar fi absurd, nepotrivit și deloc reprezentativ pentru felul meu de a fi. Spun doar că mi-a făcut bine să văd că se poate și altfel: fără ghionturi pe la spate, șușoteli, priviri mirate aruncate pe furiș în care poți citi cu claritate: ai văzut-o pe aia? l-ai văzut pe ăla? omg cum era îmbrăcat! omg, cât de tatuat era! omg, ce freză ciudată! omg, ce creepy! omg, omg, omg! Câtă energie risipită inutil! Ce probleme mărunte! Ce oameni mici!

Și mai spun că la finalul zilei cel mai important e să fim fericiți. Cu oamenii noștri, cu alegerile noastre, cu viața (unica) pe care ne-am croit-o.

Nimeni, nimeni nu are dreptul de a ne spune cum să ne trăim viața.

În New York, ca în niciun alt oraș, am mers fără grabă. Am luat străzile la pas, iar planul de călătorie a fost unul ușor, de duminică după-amiază: să bifăm principlalele atracții turistice din New York, iar în restul timpului să ne bucurăm de….străzi și clădiri.

″When I am in New York, I just want to walk down the streets, and feel this thing, like I am in a movie.″

Ryan Adam

Ăsta a fost și sentimentul meu.

În New York, fiecare colț de stradă mi-a adus aminte de filmele pe care le-am văzut într-un moment sau altul din viața mea.

Fiecare cerșetor cu mănuși negre, cărând cartoane în coșul de la supermarket, fiecare scară de incendiu a vreunei clădiri din cărămidă roșie, fiecare intersecție străjuită de plăcuțe verzi, fiecare taxi galben și-o mână ridicată în grabă, fiecare clădire care mi-a sucit gâtul în încercarea de a-i prinde vârful, fiecare om grăbit cu punga de gogoși și cafeaua aburindă în mâini, fiecare food truck cu mâncare ieftină și hot-dogs cu ketchup și muștar, fiecare steag american legănat de vânt, fiecare stradă acoperită de aburii ieșind flămânzi din canalizări, fiecare school bus, fiecare mașină de NYPD, fiecare farfurie de omletă cu bacon și clătite cu sirop de arțar, fiecare picătură de unt de arahide întins pe felii de pâine albă, fiecare claxon, fiecare sunet, fiecare melodie rap…toate m-au făcut să mă simt de parcă am intrat în televizor și, pe neașteptate, m-am trezit pe un platou de filmare, în mijlocul oamenilor cu vieți fancy și agitate la care m-am uitat ani în șir.

Străzile din New York sunt film și-un obiectiv turistic în sine. 

Străzile din New York poartă toate simbolurile visului american.

Străzile din New York te fac să visezi cu ochii deschiși.

Străzile din New York îți dau senzația că poți să faci orice, că poți fi oricine îți dorești să fii.

Străzile din New York ″will make you feel brand new″.

Pe străzile din New York ″there is something in the air that makes sleep useless″.

În prima dimineață, după o noapte grea cu somn puțin și agitat, am ieșit să cumpărăm adaptoare pentru prize. Eram nemachiată, îmbrăcată cu un tricou larg, aveam părul nepieptănat și nespălat, cearcăne adânci acoperite de ochelari de soare, o gaură de peste 2000 de dolari în buzunar pentru un apartament cu jeg (la propriu), dar o stare de bine așa cum nu-mi amintesc să fi avut nici măcar în cele mai bune zile ale mele. Zâmbeam și împrăștiam good morning-uri și thanks a lot-uri, you are very kind! în stânga și în dreapta, iar ceilalți oameni îmi zâmbeau la rândul lor.

Atunci, în prima dimineață în New York, am simțit că mai fusesem acolo, că mi-era cunoscut orașul ăla mare, că nu era nimic străin, nimic de care să îmi fie frică.

În mod paradoxal, m-am simțit acasă. 

″One belongs to New York instantly, one belongs to it as much in five minutes as in five years.″

Sună nu știu cum, dar amintirea fericirii acelei dimineți e atât de vie în mintea mea încât aproape că o pot vizualiza. N-aș ști să vă explic. Sunt sigură că nu e un proces rațional, ci unul croit cu sufletul, din prea mult entuziasm, așa cum se întâmplă cu toate locurile, proiectele, oamenii ce se nasc mai întâi în visurile noastre.

The city lights will guide you home

În New York străzile și clădirile fac cel mai bun mix de frumusețe urbană. N-ai cum să mergi pe străzile marelui oraș și să nu-ți rupi gâtul în încercarea de a cuprinde cu ochii clădirile înalte, ca niște femei elegante îmbrăcate în sticlă din cap până-n picioare. Până la urmă, om fi noi sufocați de beton și cu gândul la slow living în viața reală, dar parcă nu mai duci dorul ierbii verzi de acasă atunci când tragi în plămâni cu nesaț the big city life pe repede înainte.

Deși mi-a plăcut mai mult New York-ul autentic regăsit în Brooklyn, Soho sau Queens, Manhattan skyline rămâne una dintre cele mai frumoase priveliști din lume. Pentru curioși, las un articol cu 15 locuri de unde puteți vedea New York-ul de la înălțime.

Evident, noaptea orașul capătă un fel de strălucire care te ține prizonier, nu te lasă să dormi, să respiri, să închizi ochii.

În nopțile petrecute în New York am simțit nevoia de a sta pur și simplu și de a privi clădirile luminate. De altfel, în nopțile alea am dormit puțin, în reprize, iar somnoroasa din mine nici măcar nu s-a supărat. Apartamentul închiriat, deși jegos, se afla la etajul 32, iar bucătăria, sufrageria și balconul erau îmbrăcate în sticlă, din cap până în picioare, aducând în casă, fără rușine, miile de luminițe de pe străzile din Manhattan. În plus, vederea spre Empire State Building ne-a cam tăiat răsuflarea. Cum să mai vină somnul?

Apropo de nopți, străzi și clădiri, în New York mi-a plăcut faptul că am putut să mă plimb nestingherită în toiul nopții prin Chinatown, Soho, Brooklyn, Williamsburg sau pe Brooklyn Bridge fără să îmi fie teamă. Polițiștii din NYPD erau la orice colț de stradă, ceea ce mi-a dat un sentiment neașteptat de siguranță. De altfel, în ultimii ani rata criminalității a scăzut dramatic în New York și continuă să scadă datorită eforturilor autorităților competente. În 2017 au avut loc doar 290 de crime față de anul 1990 când peste 2000 de oameni au fost uciși în New York. Evident, cel mai safe cartier al NYC este Manhattan cu cele mai puține infracțiuni raportate.

Anyway, meantime…

″The true New Yorker believes that people living anywhere else have to be in some sense kidding.″

End of story.

Sau…

″New York is full of crazy people and I like it.″

Jamie Bell

Pentru mine New York a fost așa cum l-am visat și încă puțin în plus. La final, din tot amalgamul au rămas în mine diversitatea, străzile și clădirile, mai mult decât orice obiectiv turistic aflat pe lista celor de neratat.

Safe travels,

Cristina