fbpx
Inspirație

Cât de departe e prea departe?

Nu știu dacă vă mai amintiți, dar acum câțiva ani au apărut în social media niște fotografii cu turiști cocoțați pe dreptunghiurile de beton de la Memorialul Holocaustului din Berlin, râzând și făcându-și selfie-uri în diverse poziții. La vremea respectivă, s-a împărțit internetul în două tabere: cei care au spus că este o lipsa de respect pentru memoria victimelor celui mai mare genocid din istoria lumii și cei care au considerat că acele dreptunghiuri sunt doar niște «morminte simbolice» (nu a murit nimeni în locul respectiv), prin urmare pozele turiștilor sunt perfect normale.

Dacă nu vă mai aduceți aminte, vă las câteva dintre fotografiile care au făcut înconjurul internetului pe acest subiect:

ac_yolocaust_before_comp2.jpgac_yolocaust_before_comp3.jpgac_yolocaust_before_comp5.jpg

Sursă fotografii: Berlin Holocaust Memorial.

Săptămânile trecute, pe fondul discuțiilor despre dezastrul nuclear de la Cernobîl, readus în spațiul public de mini-seria Cernobîl difuzată de HBO, a apărut o serie de fotografii ale instagramerilor care au găsit un nou spațiu de joacă: zona de excludere de la Ceronbîl și orașul părăsit Prîpeat. Internetul a luat foc din nou și, dincolo de faptul că turiștii sunt dispuși să își pună viața în pericol vizitând o zonă despre care nu știm cu exactitate cât de sigură e, deși e deschisă publicului, întrebarea care reapare este: cât de morale sunt aceste fotografii făcute în locurile în care s-au petrecut tragedii istorice?

stream_imgCaptură de ecran din 2019.06.13 la 13.01.57.pngCaptură de ecran din 2019.06.13 la 13.04.30.pngCaptură de ecran din 2019.06.13 la 13.06.55.pngCaptură de ecran din 2019.06.13 la 13.22.00.pngCaptură de ecran din 2019.06.13 la 13.21.48.png

De-a lungul timpului, nici lagărul de concentrare de la Auschwitz, locul în care un milion de oameni și-au pierdut viețile în chinuri îngrozitoare, n-a scăpat de turiștii care n-au nici urmă de respect și compasiune.

Captură de ecran din 2019.06.13 la 13.15.36.png

Captură de ecran din 2019.06.13 la 13.12.24.png
Sursă: Auschwitz Memorial

Eu sunt un fan al lumii moderne. Îmi plac tehnologia, accesul facil la orice am nevoie, libertatea de exprimare și de circulație, felul relaxat din țările occidentale, toate aparatele care ne ușurează viața și ne lasă mai mult timp pentru trăit, viziunea liberală, democrația, libertatea de a trăi așa cum vrem sau cum simțim, fără să ne pese de gura lumii.

Nu sunt melancolică după vremurile de altădată, nu cred că în trecut oamenii erau mai buni, nu sprijin niciun sistem care ne limitează drepturile și libertățile, nu mi-aș fi dorit să trăiesc în alte timpuri. Cred că vremurile de altădată au fost grele, mai ales pentru femei și nu le-aș vrea înapoi sub nicio formă.

Practic, sunt un fan declarat al lumii moderne cu toate minusurile ei. Dacă ar fi să aleg între „decența” vremurilor de altădată și libertatea lumii moderne, aș alege libertatea cu orice preț.

Fac aceste mențiuni pentru că nu cred că libertatea pe care a adus-o lumea modernă este de vină pentru indecența din spațiul public, lipsa de empatie și respect sau nivelul scăzut de moralitate, așa cum încearcă alții să ne convingă.

Haideți să o spunem pe aia dreaptă: de vină este lipsa educației. Lipsesc atât bunul simț elementar, cât și informațiile despre tragediile lumii. 

Voi ați învățat despre Cernobîl la școală? Sau despre Fenomenul Pitești? Sau despre „holocaustul” țiganilor? Sau despre cele mai mari genociduri din lume? Ați avut vreodată vreo lecție dedicată marilor dictatori ai lumii? Ați analizat vreodată la istorie cauzele care au dus la nașterea unor dictaturi, greșelile generațiilor trecute? Și, în general, când ați învățat despre evenimentele istorice, ați făcut-o în treacăt din niște cărți de istorie seci, cu multe date? Sau v-ar fi plăcut să vă arate cineva documentare, să vă recomande cărți cu povești ale victimelor, să vă ajute să dați o față umană unor evenimente statistice, să vi le predea cineva cu empatie și emoție? Vă mai amintiți cum vă erau orele de istorie? Vă inspirau? Vă făceau să vă gândiți la tragediile lumii și la cauzele care le-au provocat? Vă provoca cineva să vă gândiți la cum am putea evita astăzi astfel de tragedii?

Să fie de vină doar teribilismul vârstei, dorința de a ieși în evidență pe instagram sau superficialitatea lumii moderne pentru această lipsă de respect pentru memoria victimelor unor evenimente tragice? Sau la bază stau, de fapt, lipsa de educației și prea puțin interes pentru o disciplină care ne-ar ajuta nu doar să înțelegem trecutul, dar mai ales să nu îl repetăm?

Când ai în minte metodele de tortură de la Auschwitz, gropile comune și camerele de gazare, parcă nu-ți mai vine să-ți faci selfie-uri râzând.

Când știi despre incompetența guvernului rus, obediența celor care au cauzat accidentul nuclear de la Cernobîl, impostura politicienilor ajunși șefi și șefuleți peste noapte, nesăbuința cu care au gestionat dezastrul nuclear în primele zile, minciunile pe care le-au spus pentru că imaginea marelui stat rus a fost mereu deasupra vieților propiilor cetățeni, parcă nu îți mai vine să îți faci poze în ipostaze indecente.

Când ai citit câte ceva despre un dezastru natural, un genocid, o tragedie….parcă nu-ți mai vine să desconsideri locurile pe care le vizitezi.

Și dacă n-am învățat la școală sau n-am avut nici o altă ocazie de a afla despre dezastrele lumii, călătoriile sunt o modalitate extraordinară de a descoperi lucruri neștiute.

Lumea modernă în care avem norocul să trăim ne pune la dispoziție oportunități la care generațiile trecute nici n-au îndrăznit să viseze: transport rapid dintr-un capăt în altul al lumii, informații la un click distanță, țări din ce în ce mai accesibile omului de rând, șansa de a descoperi culturi și civilizații diferite, de a întâlni oameni altfel decât noi.

În călătoriile mele eu țin cont de câteva reguli elementare:

  • Ori de câte ori plec în călătorii, dau un search rapid despre locurile pe care urmează să le vizitez: istoria locului, evenimente tragice, însemnătatea lor pentru localnici;
  • Respect tradițiile locurilor în care merg chiar dacă nu sunt de acord cu ele. Până la urmă merg să descoper lumea, nu să o schimb!
  • Poate sunt old fashioned, dar cred că libertatea de a trăi așa cum vrem nu implică și indecența în spațiul public.
  • Mă informez asupra situației politice din țara respectivă pentru a vedea dacă există subiecte sensibile de care ar trebui să țin cont.
  • Citesc despre obiceiurile locului ca să nu mă trezesc că fac vreo trăsnaie.
  • Încerc să învăț câteva cuvinte în limba țării respective – e un lucru mic cu un impact foarte mare.
  • Nu încep să critic, să mă plâng de condiții sau să enumăr lucrurile care nu îmi plac în țara respectivă de față cu localnicii. Până la urmă, eu sunt cea care a ales să viziteze acel loc.
  • Respect regula: «casa lor, regulile lor».
  • Nu-mi risc viața pentru niște poze de instagram (apropo de turiștii care nu țin cont de reguli).
  • Mă duc cu sufletul deschis și încerc să acumulez cât mai multă informație despre locul respectiv.

Așa că haideți să amendăm aceste comportamente grosolane și să spunem clar și răspicat că a călca pe memoria victimelor marilor dezastre ale lumii nu e un lucru firesc.  Nu ține de libertatea de a face ceea ce vrem, de teribilism sau de dorința de a fi cool pe instagram. E mai mult decât atât: e lipsă de educație.

Haideți să educăm acolo unde putem, haideți să nu tăcem atunci când vedem că limitele bunului simț sunt depășite! 🙂

Călătorii frumoase tuturor,

Cristina

Anunțuri publicitare

Numele meu este Cristina şi sunt dependentă de călătorii. Sunt veselă, vorbesc mult-mult şi îmi plac oamenii buni. Ăia cu adevărat buni.

3 Comments

  • Irina Cristina Ţenu

    Foarte bine punctat, Cristina! Nu ar trebui sa tacem, dar multi dintre noi asta fac fiindca nu inteleg tragedia din spatele acestor fotografii. Multi nu inteleg importanta respectului fata de istorie și cultura, fata de suferinta semenilor lor, fata de viata si moarte chiar.

    • Cristina

      Mi se pare că tot ne ascundem în spatele dreptului la liberă exprimare, teribilismului și lumii moderne, dar de fapt eu chiar cred că există o lipsă crasă de educație. Mie mi-ar plăcea ca istoria să se predea și să se scrie cu empatie, să nu mai fie doar niste cifre seci, ci să se insiste mai mult pe cauze și efecte, să se facă corelații cu vremurile actuale ca să înțeleagă mai mulți cât de departe am ajuns, dar cât de ușor putem pierde tot ce am câștigat până acum.

  • Irina Cristina Ţenu

    Nu stim sa fim empatici. Daca am sti, am da dovada de umanitate. Ai perfecta dreptate, exista o lipsa crasa de educatie, de bun simt, de respect… Cifrele sunt seci fiindca asa e sistemul. Greu se va schimba ceva…din pacate. Refuzam sa ne schimbam, asa ca nimic bun nu se va intampla.

Ce părere ai?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: