Șase jurnale de călătorie din biblioteca mea pentru călători #plecațihaihui

Mă știți deja: citesc mult, cumpăr multe cărți și nu îmi place să le împrumut nimănui 🙂

Mai demult, am lăsat la o colegă în mașină niște enciclopedii, iar ea, din lipsă de spațiu, le-a pus în portbagaj. Când m-am dus să le iau și le-am văzut în portbagaj, răsturnate din sacoșa de plastic în care fuseseră puse, mi-a stat inima. Bineînțeles că prietena mea nu avea nicio vină, cărțile pur și simplu se răsturnaseră. Însă îmi amintesc perfect grija cu care le-am luat, le-am șters de praf și le-am pus înapoi în bibliotecă.

Acasă, cel mai mult mă enervează când Gabi pune diverse obiecte peste cărțile mele. Uneori pune aparatul foto care în mintea mea e o chestie uriașă distrugătoare de cărți. Alteori, se așază pe ele când le uit prin pat sau, din neatenție, pune vreo cană peste cartea pe care o am pe noptieră. De fiecare dată când este neglijent cu cărțile mele dă nas în nas cu o Cristina ca o furtună.

Țin foarte mult la cărțile mele și nu îmi place să le împrumut. Am făcut greșeala asta de câteva ori și de fiecare dată am rămas fără ele. Never again de acum înainte.

Am o grijă deosebită de ele și sunt probabil singurele lucruri materiale de care chiar îmi pasă. Din acest motiv, majoritatea cărților mele arată ca noi. N-au colțuri îndoite, nu-s zdrențăroase, nu-s mâzgâlite. Subliniez cu evidențiatorul citatele care îmi plac, dar nu înainte de a mă asigura că nu se va vedea pe partea cealaltă.

Sunt tipicară doar atunci când vine vorba de cărți. În rest sunt dezordonată și haotică și nu pun mare preț pe lucrurile materiale. Pentru că am învățat că pot dispărea oricând și că lucrurile cu adevărat importante din viața noastră nu-s de fapt lucruri.

Îmi plac cărțile la fel de mult cum îmi plac călătoriile și experiențele. Și ca să le îmbin, îmi place uneori să citesc jurnale de călătorie.

Mai jos veți găsi câteva recomandări din biblioteca mea, dar lista va rămâne deschisă. Dacă aveți jurnale de călătorie care v-au impresionat, feel free să îmi lăsați un mesaj mai jos 🙂

Dacă vă interesează și alte tipuri de cărți, găsiți cărțile lunii mai aici: 17 recomandări despre care cred că ar trebui să fie în bibliotecile tuturor.

Jurnale de călătorie pentru pasionații de călătorii

1. Cerere în călătorie – Edouard și Mathilde CORTES

Veți găsi în cartea acesta un voiaj de nuntă plin de peripeții, de-a lungul unui drum de 6000 km pe jos, de la Paris la Ierusalim.

Proaspăt căsătoriți, Edouard și Mathilde vând tot și decid să plece într-o călătorie de nuntă care le va testa toate limitele: ale relației, ale credinței, ale încrederii în oameni.

Pentru cei doi francezi, 17 iunie 2007 va însemna începutul unei călătorii cu sfârșit necunoscut, iar Piața Notre Dame va fi kilometrul zero. De acolo, mână în mână, cu toiegele pregătite, Edouard și Mathilde vor străbate Alpii, pădurile din Balcani, coasta Adriaticii și stepele Asiei Mici, răbdând uneori de foame și dormind de multe ori sub cerul liber. Vor fi dezamăgiți, dar și copleșiți de generozitatea oamenilor întâlniți pe drum. Vor fi respinși și alungați, dar și primiți cu căldură și ospitalitate. Își vor face prieteni, dar vor trăi și momente de maximă încordare, teamă și pericol. Își vor testa limitele, nervii, capacitatea de adaptare, skill-urile de comunicare.

La finalul drumului, Edouard și Mathilde scriau:

„Ce rămâne din pașii noștri? Au trasat un drum unic pe pământ. Vântul îl va șterge, timpul îl va da uitării. Chiar și în memoria noastră, praful se va așterne peste amintiri. În inimi însă, pașii aceștia au lăsat o urmă care va dăinui.”

Cartea poate fi cumpărată aici: Cerere în călătorie.

2. Oyibo 2 oameni, 1 motocicletă, 14 luni în Africa – Anca HOGAȘ & Ionuț FLOREA

Dacă vă e dragă Africa, dar n-aveți curaj să porniți în căutarea ei, cartea scrisă de Anca Hogaș și Ionuț Florea vă va fi un ghid nemaipomenit. 

În 2010, Anca și Ionuț au decis să pună pauză carierelor de arhitecți și să pornească în jurul lumii pe motocicletă, iar prima expediție a fost una de 14 luni și 55 000 de km în Africa. De-a lungul celor paisprezece luni au fost voluntari în pădurea ecuatorială din Nigeria, au traversat Sahara în călduri de peste 54 de grade, au urcat muntele Camerun, au explorat Delta Okavango și bazinul Congo, au locuit într-un sat camerunez fără bani și fără telefon, au făcut malarie, au tractat motorul defect 350 km, au condus 3000 km off-road extrem în Congo, au trecut peste sute de controale armate și hățișuri birocratice…au trăit într-un fel în care mulți dintre noi s-ar putea să nu trăim niciodată.

Dacă vă întrebați ce înseamnă Oyibo, veți găsi pe prima pagină a cărții următoarea explicație: „Oyibo – substantiv provenind din dialectul nigerian igbo, ulterior adoptat în yoruba și în alte dialecte tribale din nordul și sudul Nigeriei ca denumire standard pentru persoanele cu pielea de culoare albă. Nu este un termen peiorativ.”

Le puteți urmări aventurile și în online, îngrămădite în proiectul Into the wild, iar cartea poate fi achiziționată aici: Oyibo – 14 luni în Africa.

3.  Samsara – Simina CERNAT

Cartea Siminei curge în cuvinte simple, dar de-o profunzime care te face să vrei să-ți notezi toate frazele. Samsara nu e atât despre locuri văzute, cât despre experiențe trăite, limite recunoscute, trăiri disecate. 

O urmăream de multă vreme pe Simina în online atunci când, într-o seară friguroasă, am întârziat și m-am furișat într-o sală stearpă, rece și cu iz comunist de la Casa Cărții din Iași pentru a participa la lansarea cărții Samsara. De obicei nu îmi plac lansările de carte – sunt împopoțonate, sunt citite fragmente din carte, vin tot felul de invitați îmbrăcați elegant – nu sunt chiar stilul meu. La lansarea Samsarei am dat de o Simina în bocanci, relaxată, fără discurs pregătit, fără cuvinte pompoase. A fost o seară de povești care îi veneau natural după patru ani de hoinărit cu rucsacul în spate de-a lungul Asiei,  mostly singură, în locuri în care nu mulți dintre noi s-ar aventura.

„La un moment dat, spune Simina în cartea sa, am simțit că viața mă trăiește pe mine, că mă sting și devin o moarte vie. Mă uitam în jur și vedeam numai minciună și compromis. Vedeam oameni de succes după standardele sociale, vedeam oameni fericițiși împliniți așa cum i-au învățat alții să fie. Vedeam vulnerabilitate, frică și orgoliu, complexe și frustrări ascunse sub măști sociale (…) Așa că am pus punct și am decis să mă reinventez. Nu a fost greu. M-am lăsat doar să fiu. Fără să îmi pese de ce ar trebui să fac și nu ar trebui, de ce se cade și ce nu. Fără să îmi pese dacă ceilalți mă cred nebună, curajoasă, inconștientă sau iresponsabilă.”

Probabil ceilalți au crezut-o câte puțin din toate. În schimb, pe mine m-au impresionat onestitatea ei, simplitatea, curajul de a-și trăi viața cu un altfel de soi de libertate.

Cartea ei poate fi cumpărată aici: Samsara.

4. 07:07 – Cu sufletul în Est – Andrei LASC

În cazul lui Andrei 15 februarie 2017 va fi momentul zero. Momentul în care iese dintr-o relație și, pierdut, pleacă într-o călătorie de regăsire a sinelui. Pornește spre Thailanda, fără bilet de întoarcere. Decide să meargă într-un Silent Retreat, deși n-a mai meditat niciodată. Descoperă plantații de ceai, doarme acasă la indieni, învață să-și calmeze mintea și să locuiască cu propriile frici.

La un moment dat au început să-mi apară în feed postări sponsorizate – texte lungi, prea lungi dacă ar fi fost să mă iau după regulile din social media. Dar mie îmi plac textele lungi, iar regula care spune că oamenii nu mai citesc mă enervează, așa că mă apuc să citesc și descopăr o scriitură densă, metaforică, dar nu încărcată, ci mai degrabă profundă. Arunc un ochi pe pagină, nu găsesc niciun website, doar un titlu care mi se pare interesant: 07:07. Aflu apoi din online că e vorba despre un jurnal de călătorie și că autorul a decis să apuce calea nebătătorită a publicării unei cărți: pe cont propriu prin crowdfunding.

Un pic mai încolo am ocazia să-l cunosc pe Andrei în cadrul uneia dintre edițiile Pop-Up Festival Cameral din Iași – niște întâlniri cu oameni cool și subiecte faine de dezbătut. Pare firav, emotiv și cu o grămadă de bun simț. Poartă niște șosete mov, stă picior peste picior, dar nu pare că se simte în elementul lui. Se vede că nu-i plac mulțimile, nici să fie el în centrul atenței. Dar are ochi de om bun și inteligent. Îmi semnează cartea cu un „mulțumesc că ești” și spune da la o ieșire la cafea. Stăm de vorbă, îi spun că vreau să scriu despre călătoria lui pe blog, dar între timp se întâmplă viața și nu mai apuc. Poate că într-o zi chiar o să scriu.

Până atunci, vă invit să-i citiți cartea care poate fi cumpărată aici: 07:07 – Cu sufletul în Est. O să vă placă.

5. Singură pe drumul mătăsii – Sabina FATI

Sabina Fati traversează în 80 de zile 15 000 de kilometri, de la est la vest, din Beijing până la București, de una singură, de-a lungul Drumului Mătăsii, pe jos, cu autobuzul, cu trenul, dar mai ales în mașini străine, la ocazii. Adună povești și oameni, îngrămădește 2500 de ani de istorie, e jurnalist și călător prin țări pe care mulți dintre noi nici nu îndrăznim să le punem pe lista de călătorie: Kîrgîstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Iran, Azerbaidjan. 

„În călătoria mea solitară care a durat optzeci de zile, am refăcut Drumul Mătăsii cu gândul că cea mai veche rută comercială din lume ar putea redeveni cândva o cale «liberă». Periodic, din cauza războaielor, porțiuni întregi ale acestui traseu erau închise, la fel ca în zilele noastre. Ceea ce nu înseamnă că porțiunile aflate în afara conflictelor circulația ar fi fost vreodată foarte lesnicioasă.

Acum mai bine de două mii de ani, era vorba despre o rețea de drumuri care traversau Asia Centrală și ajungeau la Marea Mediterană sau la Marea Neagră. De-a lungul acestor rute, mereu instabile și precare, se transportau o mulțime de lucruri, dar prima marfă comercializată încă de acum șapte mii de ani a fost jadul (…) Mătasea a fost inclusă mai târziu în caravanele negustorilor, dar era transportată pe distanțe mult mai mari.”

E o călătorie care prinde în buclă foarte multe informații, povești și istorie. E o călătorie așa cum ar trebui să fie toate călătoriile: avidă de cunoaștere.

Găsiți cartea aici: Singură pe Drumul Mătăsii.

6. America dezgolită de la brâu în jos – Raluca FEHER

Nu mai țin minte când am descoperit-o pe Raluca Feher, dar țin minte clar că acum câțiva ani am descoperit acest jurnal de călătorie și mi s-a părut că are cel mai deștept titlu din toate titlurile lumii. Cu ce metaforă frumoasă a îmbrăcat Raluca Feher cealaltă parte de Americă. Cea înfierbântată, contrastantă, săracă și plină de povești. 

Jurnalul în două volume scris atât de natural de Raluca Feher te face, pe măsură ce îl citești, să vrei să arunci câteva haine în bagaj și să îți iei un bilet doar dus către America Latină ca să-i cunoști tangoul și vita argentiniană, să vezi capătul lumii, să-i bei vinurile, să-i afli poveștile.

„Cum să îi explic (nota mea: mamei) că lumea e mare și că rărăciții ca mine au șansele cele mai mari să se găsească pe ei? Cum să îi explic că măsurile după care sunt împărțiți oamenii în mari, mijlocii și mici, în XL, XXL, XS, 4, 34, 44, sunt doar niște mărimi care nu le îmbracă visele? Că televizorul e bidimensional și că lumea din ecran nu are miros, gust și culorile sunt rupte dintr-un RGB care prostește ochiul?”

„Republica Federală Raluca Feher scrie pe pașaportul meu cu coperți negre cu buline albe. Am căpătat aici rezidență pe termen nelimitat. Ofer cetățenie oricum vrea să fugă din realitatea strâmtă a vieții umplute prea timpuri cu imobiliare, familie și copii.”

În cele două volume, Raluca scrie cu poftă despre aventurile prin Argentina, Uruguay, Antarctica, Chile, Brazilia, Peru și Columbia și prin fiecare cuvânt pe care îl așterne pe foaie te invită să-i calci pe urme, atât de spumos și în detaliu povestește fiecare experiență.

Așa că dacă nu pleci chiar acum în cealaltă Americă, cartea Ralucăi te așteaptă cuminte și răbdătoare aici: America dezgolită de la brâu în jos vol I și America dezgolită de la brâu în jos vol II. 

E incredibil câte roluri își asumă doamna călătorie: ghid în descoperirea lumii exterioare, ghid în descoperirea lumii interioare, profesor, coach și mentor, istoric și bun povestitor, psiholog vindecător de frici, prieten și companion de-a lungul unor drumuri lungi și încâlcite pe teritorii necunoscute și culturi atât de diferite. Cine altcineva ne-ar putea învăța lecții mai bune?

Călătorii cu inspirație,

Cristina