Grecia

Vacanță în Grecia în vreme de pandemie | Impresii din Lefkada

Am cântărit și am amânat mult decizia de a pleca vara asta în Grecia.

Ne-am gândit la varianta de a merge cu mașina în Grecia încă din iarnă pentru că am vrut să le facem o surpriză mamelor noastre și, deși obositoare, era cea mai convenabilă opțiune din punct de vedere financiar. Mai mult decât atât, pe 23 iulie e aniversarea noastră (împlinim 8 ani de relație), iar pe 25 iulie e ziua de naștere a mamei mele, așa că ni s-a părut o idee bună să ne bucurăm de toate împreună, pe pământ grecesc. Dar apoi a venit pandemia și am tot amânat decizia, preferând să nu rezervăm nimic până în ultimul moment (de fapt, am rezervat cazarea cu câteva ore înainte să ajungem în Lefkada) ca să vedem dacă ne putem adapta la noile modificări.

Având deja experiența testului PCR pentru Cipru (despre care am scris aici), am decis să nu amânăm plecarea în Grecia. De altfel, știam din multele călătorii făcute până acum că aproape niciodată situația nu e atât de neagră la destinație pe cât e zugrăvită la TV sau pe internet 🙂

  1. Formular PLF Grecia

Întâi și întâi, cu 48 de ore înainte de data intrării în Grecia, am completat formularul PLF (Passenger Locator Form) pentru a obține codul QR unic. Acesta este generat automat și primit pe email la 00:01 în ziua când ar trebui să intrați în Grecia.

De exemplu, noi am intenționat să ajungem în Grecia pe 17.07, prin urmare am primit codul QR în noaptea de joi spre vineri, la ora 00:10. Dimineață, înainte să plecăm la drum aveam deja codurile QR.

Formularul este foarte ușor de completat și include modalitatea de deplasare (avion, mașină, autobuz), datele personale (seria buletin/pașaport, date de contact, adresă), datele unei persoane care poate fi contactată în caz de urgență, informații despre cazarea/cazările din Grecia (eu am pus adresa unei cazări pe care intenționam să o rezerv în Grecia, m-am gândit că având testul și datele personale corecte mă vor putea găsi fără probleme în caz de ceva) și, la final, vi se cere să treceți partenerii de călătorie.

Atenție!

Fiecare călător trebuie să completeze formularul pentru a i se genera un cod QR unic.

Am văzut că, din cauza faptului că la finalul formularului pot fi menționați ceilalți pasageri dintr-un grup, se creează confuzia că nu trebuie formular pentru fiecare pasager dintr-o mașină, de exemplu; sau că nu e nevoie să completați un formular pentru copii.

Inițial veți primi o confirmare pe email (că cererea voastră a fost înregistrată), cu un link la care puteți găsi formularul completat. Ulterior, așa cum scriam mai sus, veți primi codurile QR pentru fiecare persoană, tot pe email.

Formularul poate fi completat și pentru altcineva dacă aveți toate datele necesare. De exemplu, eu le-am completat pentru toți pasagerii, folosind adresa mea de email.

Noi le-am printat, dar pot fi arătate și pe telefon. Noi ne-am gândit că va fi mai simplu să le avem printate (avem și imprimantă acasă și a fost o variantă la îndemână pentru noi).

  1. Testul PCR pentru depistarea covid-19

După cum știți deja, de pe 15 iulie testele PCR sunt obligatorii pentru intrarea în Grecia.

Față de acum câteva săptămâni, când ne-am testat pentru Cipru, am observat o mai mare aglomerare la centrul de testare, dar tot nu a fost nevoie de programare. Vă spuneam și atunci că noi ne-am testat la laboratorul Praxis din Iași (cel din Tătărași), unde am plătit 250 ron/persoană și rezultatul l-am primit în aceeași zi/a doua zi dimineață pe site-ul lor, folosind codul pe care l-am primit la recoltare.

Ne-am dus joi, pe 16 iulie, pe la 10 (știind de data trecută că nu era aglomerat și după ce am sunat să ne asigurăm că nu e nevoie de programare), dar am avut o surpriză: un rând tare lung. Nu ne-am panicat pentru că neavând nimic rezervat, puteam pleca oricând. Chiar și așa, vă scriam și pe facebook, că ei și-au prelungit programul de recoltare și au stat atât cât a fost nevoie, până la ultimul pacient, deci no worries dacă mergeți la ei. Noi am stat cam 3 ore și jumătate la rând, iar rezultatele au fost disponibile vineri dimineața (la ora 7 le-am putut accesa deja). Varianta în engleză se găsește în continuarea celei în română.

Am înțeles că la alte laboratoare e nevoie de programare și că trebuie făcută din timp, dar nu știu mai multe detalii, experiența noastră a fost foarte smooth cu aceste teste PCR.

Again, ne-am lovit de lipsa de bun simț elementar al unor oameni care nu sunt capabili să respecte câteva reguli banale în timpul acestei pandemii (și în general, aș zice): distanța și masca purtată corespunzător. A fost nevoie să le spunem să stea mai departe, să nu se mai îmbulzească, să nu mai formeze două rânduri, să poarte masca pentru că ne luptăm cu toții cu un virus nevăzut și nu e ok cum procedează.

N-am înțeles niciodată obsesia asta a românilor de a sta unul în altul, indiferent că sunt la bancă, la supermarket, în autobuz sau în vreo instituție.

Îmi doresc ca această pandemie să ne învețe să respectăm distanța socială și în viața de zi cu zi, să înțelegem că nu e ok să le invadăm celorlalți spațiul personal, că nu trebuie să le suflăm nici în ceafă, nici în față și că îmbulzeala, datul din coate și călcatul celorlați pe picioare sunt dovezi de proastă creștere.

  1. Traseu cu mașina România – Grecia

Noi am ales Lefkada pentru această excursie, așa că traseul nostru ar fi fost, indiferent de pandemie, Iași – Giurgiu – Ruse – Kulata – Promachonas – Lefkada.

La niciuna dintre vămile bulgărești nu ne-a oprit nimeni, deși românii trebuie să completeze o declarație pe proprie răspundere. O puteți descărca în română de aici.

Noi le-am avut printate și le-am completat înainte de vamă, gândindu-ne că vor râmâne la ei; vom vedea la întoarcere (momentan sunt încă aici, vă scriu de pe șezlong, în timp ce valurile se sparg înspumate la mal).

  1. Cum a fost la vamă la greci?

Easy peasy sau mult zgomot pentru nimic.

Da, a fost aglomerat (cred că în mod normal, în plin sezon e chiar mai aglomerat), dar odată ajunși la ghișeu procesul a durat câteva minute. În total am stat în jur de o oră și jumătate în vamă.

Noi am ajuns noaptea (cred că foarte mulți turiști s-au reorientat și ajung noaptea) și cei de la vamă nu păreau să mai aibă chef de controale amănunțite. S-au uitat la codurile QR și la teste, ne-au întrebat cât au costat și…cam atât.

Noi am ajuns noaptea pentru că așa am intenționat să ajungem, astfel încât să putem conduce pe timp de zi și să ne odihnim noaptea. Preferăm siguranța indiferent de costuri/timp.

Personal, nu mi se pare safe un drum de 19 ore de condus + timpul care se pierde din micile opriri, iar varianta de a ne odihni imediat ce am intrat în Grecia a fost cea mai potrivită pentru noi. În caz că veți avea nevoie, noi ne-am cazat la Guesthouse Evi Maria (foarte aproape de graniță, cred că-s vreo 10 km), cu doar 30 de euro pe noapte. Este decent, foarte curat și super ieftin. La check-in era un tip care vorbea engleză, dar la check-out era o doamnă care ne vorbeam în germană (pe booking e menționat că vorbesc doar greacă și germană), dar nu a fost un impediment.

  1. Cum e în Grecia în vreme de pandemie? Impresii din Lefkada

Liniște 🙂

  • Sunt în mod cert muuult mai puțini turiști decât în mod normal, ceea ce pentru noi e pur și simplu minunat pentru că am evitat să mergem vara în Grecia tocmai din cauza aglomerației.
  • Acum am găsit multe locuri de parcare, locuri la restaurante sau pe șezlonguri.
  • Ne spunea o doamnă româncă, care lucrează la o agenție de turism, că zilele trecute au avut doar 20 de turiști pentru croazieră, pe un vas care are o capacitate de 520 de locuri în mod normal.
  • Efectele pandemiei se văd peste tot și, fără îndoială, grecii le resimt din plin, dar pentru noi, în acest context, faptul că insula e liberă înseamnă mai multă siguranță.
  • Noi am folosit masca în spațiile închise și am văzut că și ceilalți (vânzători sau clienți) folosesc măștile, chiar dacă până acum la ei nu era obligatoriu. Măștile au devenit obligatorii în supermarketuri începând de sâmbătă, 18 iulie, amenda pentru nerespectarea acestei măsuri fiind de 150 de euro.
  • La restaurante personalul poartă niște măști din plexiglas și în general noi am ales terasele pentru a lua masa (mai ales că locuri sunt din belșug).
  • Plajele sunt aerisite, șezlongurile se află la distanță unele de celelalte, există opțiuni atât pentru cei cărora le plac plajele sălbatice, cât și pentru cei care vor să stea confortabil pe plaje organizate.
  • Până acum am avut parte de vreme nițel mai răcoroasă decât în mod normal, ceea ce ne-a permis să explorăm insula și plajele de pe ambele coaste.

Momentan, ne simțim mai în siguranță aici decât în țară și, sincer, mă bucur tare mult că mi-am ascultat instinctul și nu am anulat vacanța 🙂

Călătorii sigure și cu folos,

Cristina

Numele meu este Cristina şi sunt dependentă de călătorii. Sunt veselă, vorbesc mult-mult şi îmi plac oamenii buni. Ăia cu adevărat buni.

2 Comments

Ce părere ai?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: