Letter to my younger self |Blog de călătorie|Plecată Hai-Hui
Dear younger me, Trăiești anii ăia în care ești rebelă, vrei tot, vrei acum și lumea e, toată, a ta. Și chiar e, să știi, păstrează-ți optimismul, o să ai nevoie de el mai târziu. Îndeasă-l în buzunare, pune-l la uscat în cărțile din anul întâi, presară-l printre haine, salvează un gram în suflet. Optimism alb pentru zile negre. Dear younger me, trăiești anii ăia cu petreceri în cămin, nopți înecate în bere și ochi căzuți la seminariile de la 8. Anii ăia cu prea multe colege de cameră și prea mulți iubiți, înghesuiți în paturi suspendate. Anii ăia cu ceai pe hol, discuții despre viață, moarte, căutări existențiale și…